Promisiunea lui Golofca la revenirea la FC Botoşani: „Îmi voi ajuta echipa să se califice în play-off!”
După ce nu a reuşit să confirme la roş-albaştri, Golofca este decis să-şi relanseze cariera sub comanda lui Costel Enache şi să redevină un jucător de top.
La revenirea la FC Botoşani, Golofca susţine că va avea puterea de a o lua din nou de la capăt şi de a redeveni acel golgeter care l-a adus în prim planului fotbalului românesc.
„Mă întorc acasă, la FC Botoşani, acolo unde îmi voi ajuta echipa să realizăm obiectivele propuse”, a declarat Cătălin Golofca.
În cele 15 meciuri în care a evoluat pentru FCSB în toate competiţiile, Golofca, care este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 650 mii de euro, a reuşit un gol şi o pasă de gol.
Golofca a fost cumpărat în vară de Gigi Becali de la FC Botoşani pentru suma de 400.000 de euro
„Eu nu mai am cum să îl ţin pe Golofca la Steaua. A avut toate şansele din lume să demonstreze că are valoare de Steaua. Nu mai contează că am pierdut eu de pe urma lui Golofca 400.000 de euro. Asta e viaţa”, a declarat Gigi Becali, patronul FCSB.
FC Botoşani nu va restitui FCSB-ului niciun euro din cei 400 mii încasaţi în vară, însă în cazul unui eventual transfer al lui Golofca în străinătate, gruparea locală va pierde anumte procente din cele 60% deţinute la transferul din vară la FCSB.
Cristi P.