Promisiunea lui Bratu după eșecul de la Mediaș: „Ne calificăm în play-off fără probleme!”
Florin Bratu, antrenorul principal al formației Dinamo București a avut un discurs echilibrat la finalul partidei pe care elevii săi au pierdut-o în rudna a III-a a Ligii I la Mediaș cu Gaz Metan, scor 3-2.
Fără a ascunde problemele pe care echipa sa le are în acest moment, Bratu a ținut să-I liniștească pe fani asigurându-I de faptul că alb-roșii se vor califica fără emoții în play-off.
„Fotbalul este dinamic, am făcut greşeli din nou, nepermise. E păcat pentru că pornim meciurile de la 1-0, reuşim să revenim, însă de data asta n-am mai putut face acelaşi lucru. Felicit Gaz Metan, o echipa bună, care sunt sigur că va pune probleme de aici încolo multor altor echipe. Sper să progresăm de aici încolo, pentru că avem un apetit ofensiv bun, dar trebuie să greşim mai puţin. Sunt lucruri pe care le lucrez săptămânal cu jucătorii, lucruri pe care încerc să le pun la punct şi sper ca pe viitor să simt că din punct de vedere defensiv vom fi mai lucizi, mai receptivi şi mai exacţi în duelurile unu la unu. Cred că echipa a avut atitudine, nu am ce să le reproşez la capitolul ăsta. Avem mulţi jucatori tineri, cu potenţial, care probabil vor creşte uşor uşor. Am încredere în acest lot şi o să vedeţi echipa din ce in ce mai bine în meciurile viitoare. Astăzi am trecut la 4-4-2, am riscat puţin pentru a forţa egalarea, dar din pacate în această seară nu am reusit mai mult”, a declarat Florin Bratu, antrenorul principal al formației Dinamo București.
Înfrângerea de la Mediaș este prima pe care Dinamo a înregistrat-o în acest sezon, iar Bratu s-a arătat convins că formaţia sa va accede uşor în play-off-ul Ligii I în acest sezon competiţional. „Sper să nu mai facem atât de multe greşeli, pentru că am încredere că ne putem califica în play off fără probleme. Toate meciurile sunt dificile, urmează un meci cu Viitorul şi sper să avem o prestaţie care să ne dea speranţe pentru meciurile următoare”, a conchis Bratu.