Ministerul Apărării Naționale a publicat, în urmă cu câteva zile, un nou proiect de lege. Potrivit actului normativ, românii care sunt plecați în străinătate trebuie să se întoarcă în țară, în caz de război sau stare de mobilizare.
MApN pregătește o nouă lege pentru chemarea românilor în armată. Reglementarea va intra în vigoare în cazul în care România va intra în război sau se va oinstitui stare de mobilizare.
Conform proiectului de lege, românii care sunt plecați din țară vor avea doar 15 zile să se întoarcă în România, în cazul în care vor fi chemați de MApN, după cum este precizat în articolul 8. (CITEȘTE ȘI: Noi restricții în România?! Unde va fi obligatorie masca de protecție din toamnă)
(1) Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.
(2) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare.
(3) Prin notificarea persoanelor menționate la alin. (2) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare ale cărei formă și conținut sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(4) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract.
(5) Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război sau a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu. (CITEȘTE ȘI: Anunț important pentru cei cu centrală termică de apartament! Toți românii trebuie să știe)