Programul magazinelor din Capitală înainte de Sărbători. Anunțul oficial al prefectului Traian Berbeceanu

Publicat: 11/12/2020 | 17:57

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a declarat că numărul de clienţi care vor intra în magazine va fi limitat în funcţie de suprafaţa acestora.

Declarațiile au fost făcute la ieşirea din Primăria Capitalei, după o întrevedere avută cu reprezentanţi ai supermarketurilor şi retailerilor.

„În mod evident, sunt deschişi şi dumnealor să permită accesul în magazin unui număr de oameni, astfel încât să nu se realizeze aglomerări, iar în cazul mall-urilor, agenţii de pază cu care au contract să aibă în vedere ca în magazine să nu fie aglomeraţie.

Practic, vor limita numărul de clienţi care vor intra în mall sau în magazin sau în supermarket la suprafaţa magazinului, aşa cum e normal”, a spus Traian Berbeceanu.

Se vor evita măsurile mai dure

Oficialul a menţionat că îi consideră pe aceştia parteneri în respectarea regulilor, tocmai pentru ca autorităţile să nu fie nevoite să ia măsuri restrictive mai dure.

Traian Berbeceanu a subliniat că nu sunt avute în vedere noi măsuri, însă controalele vor fi intensificate. „La acest moment nu se au în vedere alte măsuri, însă, în mod categoric, vom intensifica controalele şi vom supraveghea intens modul în care sunt respectate măsurile aflate în vigoare la acest moment”, a afirmat Traian Berbeceanu.

Citește și: Bucureștiul a depășit Constanța și e pe primul loc la rata de infectare! Câte cazuri au fost în ultimele 24 de ore