Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza specială pentru București. După un început de săptămână frumos, vremea o ia razna în perioada următoare. Care va fi temperatura maximă.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18.05.2022, ORA 09:00 – 18.05.2022, ORA 21:00, în București vremea va fi rece pentru această dată. Nebulozitatea va fi persistentă în prima parte a zilei, când temporar va mai ploua slab, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…45 km/h, apoi se va degaja treptat și intensitatea vântului va scădea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Săptămâna 16.05.2022 – 23.05.2022
TEMPERATURA AERULUI
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 23.05.2022 – 30.05.2022
TEMPERATURA AERULUI
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile estice, sudice și sudvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării, dar și în general deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 30.05.2022 – 06.06.2022
TEMPERATURA AERULUI
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea nord-vestică a țării.
(NU RATA: PROGNOZA METEO. CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, ÎN FIECARE REGIUNE A ȚĂRII)
Săptămâna 06.06.2022 – 13.06.2022
TEMPERATURA AERULUI
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi local deficitar în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.