PROGNOZA METEO. Vreme instabilă şi temperaturi scăzute în următoarele zile

Publicat: 20/06/2018 | 17:11

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Spre sfârşitul săptămânii se anunţă temperaturi scăzute semnificativ faţă de intervalul anterior.

ROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

20.06.2018 ORA 21 – 21.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în regiunile sudice și sud-estice precum și la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile minime se vor situa între 13 și 24 de grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

20.06.2018 ORA 21 – 21.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Vor fi înnorări temporar accentuate și îndeosebi în a doua parte a nopții se vor semnala averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura minimă va fi de 19…20 de grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

21.06.2018 ORA 09 – 22.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în zonele montane și submontane, în vest, nord-vest și în centru și pe arii restrânse în rest, iar spre sfârșitul intervalului local cu precădere în nord-vest. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra pe spații mici cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp în special la munte și în nord-vest și vor fi posibile căderi de grindină. Temperaturile maxime în scădere ușoară în majoritatea regiunilor vor fi cuprinse între 24 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 12 și 23 de grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

21.06.2018 ORA 09 – 22.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în special spre seară când se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Valorile de temperatură, deși în scădere față de intervalul anterior se vor situa ușor peste cele climatologic specifice datei, maxima urmând a se situa în jurul valorii de 31 de grade, iar temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

22.06.2018 ORA 09 – 23.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Instabilitatea atmosferică va fi ridicată în majoritatea regiunilor. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, în prima parte a intervalului în regiunile vestice, nordice și centrale, la deal și la munte și local în restul teritoriului, iar noaptea cu precădere în jumătatea de est. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp local la munte și în regiunile intracarpatice și pe arii restrânse în rest, iar pe spații mici va cădea grindină. Temperaturile maxime, mai coborâte decât în ziua anterioară în vest, centru și nord unde vor caracteriza o vreme răcoroasă se vor încadra între 19 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 20 de grade, ușor mai coborâte în estul Transilvaniei dar și mai ridicate pe litoral, anunță romaniatv.net.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

22.06.2018 ORA 09 – 23.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat îndeosebi spre seară și în cursul nopții când temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

23.06.2018 ORA 09 – 24.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Valorile termice în scădere semnificativă față de intervalul anterior îndeosebi în regiunile extracarpatice vor caracteriza la scara întregii țări o vreme răcoroasă, iar în partea de nord rece pentru această dată din an. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare ziua, când local în jumătatea de nord a țării și pe arii restrânse în restse vor semnala ploi de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, în regiunile sud-estice și sud-vestice în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 24 de grade, iar cele minime între 3…4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 15…16 grade pe litoral.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

23.06.2018 ORA 09 – 24.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a intervalului când trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

24.06.2018 ORA 09 – 25.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Deși valorile termice vor marca o creștere față de ziua precedentă, vremea va fi răcoroasă dimineața și noaptea, în timp ce în orele amiezii acestea se vor apropia de cele normale perioadei. Vor fi înnorări temporare și se vor semnala ploi de scurtă durată, local în regiunile nordice și centrale precum și la munte și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 26 de grade, iar cele minime între 5 și 18 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe litoral.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL

24.06.2018 ORA 09 – 25.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Deși valorile termice vor marca o creștere față de ziua precedentă, vremea va fi răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va prezenta înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL

25.06.2018 ORA 09 – 28.06.2018 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Procesul de încălzire a vremii va continua, urmând astfel ca valorile de temperatură să se situeze în jurul celor normale. Probabilitatea de averse și descărcări electrice va fi ridicată în special în cursul după-amiezelor îndeosebi în zonele montane și submontane.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL

25.06.2018 ORA 09 – 28.06.2018 ORA 09

LA BUCUREŞTI

Procesul de încălzire a vremii va continua, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi în creștere.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult