Potrivit meteorologilor, vremea va continua să se încălzească astăzi, dar se vor înregistra și precipitații. Temperaturile maxime vor urca față de ziua de joi, fiind chiar mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
Vremea se va răci în vestul, nordul și centrul țării, iar în rest se va menține caldă pentru această dată. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate și ploi mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice, în Maramureș, Transilvania, Moldova, iar după-amiaza și seara și în Muntenia și Dobrogea.
În celelalte regiuni, ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. Vor fi condiții de grindină, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp. În zona montană înaltă, trecător, vor fi precipitații mixte. Noaptea, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-est și centru, unde numai pe alocuri vor mai fi precipitații slabe, ploi în zonele joase de relief, iar la munte ninsori și lapoviță.
Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, în general cu viteze de 45 – 55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși temporar 70 – 80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade Celsius în nordul Moldovei și 22 de grade Celsius în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -2 și 9 grade Celsius. Izolat, mai ales spre sfârșitul intervalului, se va semnala ceață și, îndeosebi în nord, vor fi condiții de brumă.