Luni în ţară cerul va fi noros. Temporar vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia unde acestea se vor semnala cu totul izolat. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar în rest vor fi precipitaţii mixte.
La munte vor predomina ninsorile. În estul ţării, izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 15 l/mp. Vântul va avea intensificări îndeosebi în sudul şi estul teritoriului, susţinute pe litoral şi în deltă, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h.
Potrivit Mediafax, temperatura aerului, în scădere în regiunile intracarpatice, va avea maxime cuprinse între 2 şi 12 grade şi minime între -5 şi 5 grade.
În Capitală începutul săptămânii viitoare va aduce un cer temporar noros. Va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 2-3 grade Celsius.
În ţară marţi vremea se va răci. În cursul zilei cerul va fi temporar noros şi izolat în zona de munte va ninge, iar în Muntenia şi Dobrogea vor fi condiţii să plouă slab. Seara şi noaptea nebulozitatea se va accentua în regiunile vestice, unde local vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în sudul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 8 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -8 şi 1 grad.