Prognoza meteo pentru ultima zi din luna februarie! Temperaturile pot ajunge până la 21 de grade

Publicat: 29/02/2024 | 00:01
Cum va fi vremea în data de 29 februarie?

Românii vor avea parte de un final de iarnă neașteptată. Vremea va fi mult mai călduroasă decât normalul perioadei, iar cerul va avea înnorări temporare. Temperaturile pot ajunge până la 21 de grade în ultima zi din februarie.

Joi, 29 februarie, vremea va fi mult mai caldă decât ar trebui să fie în această perioadă. În noaptea de miercuri spre joi, temperaturile minime vor fi între -6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 11 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului, având viteze de 40 – 50 km/h. În estul și în sudul țării va fi ceață local.

Citește și: EUROPA, LOVITĂ DE UN CICLON CARE SE APROPIE ȘI DE ROMÂNIA. ANM A EMIS ALERTE DE NINSORI, VÂNT ȘI PLOI

Prognoza meteo pentru ultima zi din februarie

În ultima zi a lunii februarie, românii se vor bucura de o vreme mult mai călduroasă decât normalul acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 12 grade în Dealurile de Vest, potrivit Observator News.

În Banat, Oltenia, local în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, va ploua slab, mai ales în timpul nopții, iar cerul va avea înnorări temporare. În ceea ce privește zona înaltă a Carpaților Meridionali, aici trecător vor fi precipitații mixte, iar vântul va sufla slab și moderat.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului, în Oltenia și în Carpații Meridionali. Iar în regiunile extracarpatice va fi ceață local, pe alocuri persistentă îndeosebi ziua, posibil asociată cu burniță.

Cum va fi vremea în București

În Capitală, se vor înregistra temperaturi minime de 2 -4 grade, în noaptea de miercuri spre joi. De asemenea, cerul va avea înnorări temporare și vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla slab până la moderat.

În ceea ce privește ultima zi a lunii februarie, bucureștenii vor avea și ei parte de o vreme călduroasă. Maximele se vor încadra între 15 și 17 grade, iar minimele vor cuprinse între 3 și 6 grade. Joi dimineață, vor fi condiții de ceață, iar spre sfârșitul zilei va crește probabilitatea pentru ploi slabe. De asemenea, presiunea atmosferică va fi în scădere.

Citește și: METEOROLOGII ACCUWEATHER ANUNȚĂ CĂ SE ÎNTOARCE IARNA ÎN ROMÂNIA. PE CE DATĂ EXACTĂ REVIN NINSORILE