Prognoza meteo pentru joi, 15 aprilie 2021. Vremea se menține rece

De: Cancan
Publicat: 15/04/2021 | 07:29
Prognoza meteo pentru joi, 15 aprilie 2021. Vremea se menține rece

Meteorologii anunță că ziua de joi va fi puțin mai stabilă din punct de vedere termic. Vor fi mult mai puține precipitații, în unele zone nu va mai ploua deloc, iar temperaturile cresc ușor.

Astăzi va ploua pe arii extinse în jumătatea de nord a țării și, în general, moderat cantitativ (15…20 l/mp), în timp ce în sud vor fi înnorări temporare și, pe alocuri, va ploua slab. În cursul nopții în Transilvania şi în Maramureş se va înregistra lapoviţă și ninsoare, urmând să se depună, pe alocuri, un nou strat de zăpadă.

Cum va fi vremea în Capitală

Temperaturile vor fi destul de normale pentru această perioadă a anului, maxima va înregistra 13 grade Celsius, iar temperatura minimă va atinge 5 grade Celsius. Șansele de precipitații sunt minime, iar vântul va bătea cu o viteză de 20 km/h.

Cum va fi vremea pe litoral

Cerul va fi înnorat și vântul bate destul de tare, cu o viteză de 30 km/h. Temperatura maximă va atinge 10 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 5 grade Celsius.

Cum va fi vremea la munte

Vor fi precipitații, iar spre seară va apărea lapovița, dar și ninsoarea. Aici temperaturile au scăzut semnificativ, temperatura maximă va atinge 3 grade, iar temperatura minimă va fi una negativă (-2 grade).

Sursă foto: pixabay.com