Meteorologii Accuweather au prezentat prognoza meteo pentru luna aprilie 2022, în care sărbătorim Floriile și Paștele. Din păcate, se anunță ninsori în sudul țării.
Pe 1 martie, vremea din Capitală a fost închisă, rece și, la fel ca în alte regiuni ale țării, s-au înregistrat ninsori. Din păcate, acest scenariu ar urma să continue și în prima parte a lunii aprilie.
Potrivit specialiștilor, de la începutul și până la jumătatea lunii aprilie, vor fi ninsori în mai multe regiuni ale țării. Pe lângă ninsori, se vor înregistra, pe alocuri, și ploi.
Temperaturile ar urma să semene cu cele cu care suntem obișnuiți în timpul primăverii abia spre finalul lunii.
În acest an, Floriile sunt sărbătorite pe data de 17 aprilie, în același timp cu Paștele catolic, iar meteorologii atrag atenția că, spre exemplu, în București, sunt prognozate ninsori începând din data de 14 aprilie. Vremea rece ar urma să se extindă până pe 17 aprilie.
Însă, pe 24 aprilie, de Paștele ortodox, vremea va fi mai frumoasă, cu temperaturi maxime de până la 21 de grade Celsius. Ulterior, vremea se va îmbunătăți, iar temperaturile vor fi în limitele normale pentru acea perioadă.
Săptămâna 04.04.2022 – 11.04.2022
TEMPERATURA AERULUI
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice, vestice și la munte, dar și local excedentare în nordul extrem, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 11.04.2022 – 18.04.2022
TEMPERATURA AERULUI
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cu excepția regiunilor vestice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare.
Săptămâna 18.04.2022 – 25.04.2022
TEMPERATURA AERULUI
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei.
(NU RATA: PROGNOZA METEO. CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, ÎN FIECARE REGIUNE A ȚĂRII)
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 25.04.2022 – 02.05.2022
TEMPERATURA AERULUI
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarptice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.