Potrivit prognozei meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie, vremea se va se va încălzi în următoarele două săptămâni.
Iată ce rezervă vremea pentru fiecare regiune din România, conform datelor făcute publice de meteorologi, valabile pentru perioada 14 – 27 iunie.
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori uşor sub cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22-25 de grade şi minime de 8-12 grade) temperatura aerului va ajunge până la medii diurne de 30-33 de grade şi nocturne de 15-18 grade. În cea de-a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii termice, dar vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu temperaturi maxime de 29-32 de grade şi minime de 16-19 grade, mediat regional.
În prima parte a intervalului de referinţă, vor fi averse pe spaţii restrânse, în special în orele după-amiezilor. Din 20 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi local vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în perioada 22-23 iunie.
În prima săptămână, încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori uşor mai mici decât cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22-25 de grade şi minime de 8-12 grade) la medii diurne de 30-32 de grade şi nocturne de 15-18 grade.
În cea de-a doua săptămână, deşi vor fi uşoare variaţii termice, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu temperaturi maxime de 29-32 de grade şi minime de 16-19 grade, mediat regional.
Vor fi ploi pe arii restrânse, în orele după-amiezilor, în prima parte a intervalului de referinţă. Din 21 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi local vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în perioada 22-24 iunie.
Intervalul va debuta cu vreme răcoroasă, cu temperaturi maxime de 17-23 de grade şi minime de 7-11 grade. Apoi, încălzirea vremii va fi semnificativă, determinând înregistrarea de valori diurne, mediat regional, de 24-29 de grade şi nocturne de 10-15 grade. Vremea se va menţine caldă până spre sfârşitul perioadei, cu uşoare variaţii de la o zi la alta.
În primele zile şi din nou după data de 21 iunie, în special în cursul după-amiezilor, probabilitatea pentru averse (local mai însemnate cantitativ) va fi ridicată.
În prima săptămână, încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori mai mici decât cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22-24 de grade şi minime de 9-11 grade) la medii diurne de 25-29 de grade şi nocturne de 13-16 grade. În cea de-a doua săptămână, deşi vor fi uşoare variaţii termice, vremea se va menţine caldă în majoritatea zilelor.
Vor fi averse locale la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată după data de 22 iunie.
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne de 20-24 de grade şi ale minimelor de 11-15 grade. Ulterior, în special în cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va ajunge la valori în jurul celor climatologic specifice pentru a doua parte a lunii iunie, iar în unele zile vremea va fi chiar mai caldă decât normal, cu maxime de 25-29 de grade şi minime de 14-17 grade, mediat regional.
La începutul primei săptămâni aversele vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi după data de 21 iunie.
În prima săptămână, vremea va fi relativ răcoroasă în majoritatea zilelor, cu valori diurne de 20-24 de grade şi nocturne de 12-15 grade, mediat regional. Ulterior, vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal în ultima decadă a lunii iunie, cu maxime de 24-28 de grade şi minime de 15-18 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, în special în perioada 15-19 iunie când vor fi posibile local cantităţi de apă mai însemnate.
În primele zile ale intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor termice de 22-25 de grade şi ale minimelor de 9-14 grade. Ulterior, regimul termic va deveni normal pentru această perioadă a anului, cu temperaturi diurne de 26-29 de grade şi nocturne de 12-17 grade, mediat regional. În cea de-a doua săptămână vor fi şi zile călduroase, în care maximele vor depăşi local 30 de grade.
În prima săptămână, dar în special în perioada 14-16 iunie, se vor semnala local fenomene specifice instabilității atmosferice (averse şi descărcări electrice). Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în unele zile din cea de-a doua săptămână.
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori uşor sub cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 23-27 de grade şi minime de 9-13 grade) temperatura aerului va ajunge până la medii diurne de 28-32 de grade şi nocturne de 15-19 grade. În cea de-a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii termice, dar vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu temperaturi maxime de 30-32 de grade, mediat regional.
În prima parte a intervalului de referinţă, vor fi averse pe spaţii restrânse, în special în orele după-amiezilor. Din 22 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată, scrie Digi24.