Prognoza meteo, luni, 3 august 2021. Temperaturile scad, dar nu scăpăm de caniculă
Marți, 3 august, vremea se menţine călduroasă, iar canicula nu pleacă din sudul țării. Temperaturile maxime de până la 35 – 36 de grade celsius la umbră.
Valorile termice se vor pondera şi în regiunile sudice și sud-estice, astfel că doar local va mai fi disconfort termic relativ ridicat, iar în Lunca Dunării și caniculă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil și, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, local la munte, în Moldova, în Muntenia și pe suprafețe mici în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.
Prognoza meteo pentru București
Valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, dar disconfortul termic se va menţine relativ ridicat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, seara și din nou posibil spre sfârșitul intervalului. Vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Vremea se strică de joi
Dacă până acum au fost perioade de instabilitate atmosferică în Transilvania şi zonele montane, de joi ploile se extind în majoritatea regiunilor. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.