Prognoza meteo, luni, 2 august 2021. Codul portocaliu de caniculă va afecta aproape toată țara
Astăzi, 2 august 2021, valul de căldură se va menține în regiunile sudice şi estice şi, în special în Muntenia, estul şi sudul Olteniei, Dobrogea continentala şi în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
ANM anunță că în aceste regiuni pragul critic de 80 de unitaţi al indicelui temperatura-umezeala, maximele termice se vor situa între 34 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade.
În restul țării, valorile termice vor marca o scădere, chiar semnificativã în vest şi în nord, astfel că cele maxime se vor încadra în general între 26 şi 32 de grade. În centrul, nordul şi estul ţarii şi local în regiunile vestice şi la munte vor fi perioade de vânt intens pentru scurt timp, descărcări electrice şi local averse.
Fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în Moldova, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei şi pe spaţii mai mici în Transilvania unde ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat vor fi vijelii şi grindină. În regiunile din sudul ţării, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, cu intensificãri în general de 45…55 km/h, iar fenomene convective vor fi posibile izolat, mai ales în zona subcarpatică.
Vremea în București
În Capitală, vremea se va menţine caniculara şi cu disconfort termic deosebit de accentuat (indice temperatură-umezealã ITU de peste 80 de unităţi).
Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în orele serii, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri, de 35…40 km/h. Temperatura maximã va fi de 38…40 de grade.
Vremea la munte
La munte vor fi descărcãri electrice şi local averse; fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Orientali unde ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat vor fi vijelii şi grindinã.
O răcorire a vremii se va resimţi în masivele vestice şi nordice, iar în restul zonei montane va fi în continuare vreme foarte caldă. Vântul va avea intensificãri, în special asociat averselor, iar viteze mai mari vor fi în nordul Carpaţilor Orientali.
Vremea pe litoral
La mare, vremea va fi calduroasa, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură – umezealã va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade. Temperatura apei marii va fi de 26…27 de grade.