Prognoza Meteo. Cât va dura frigul în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru Capitală, valabilă pentru intervalul 19 noiembrie, ora 10 – 22 noiembrie, ora 08.
În intervalul 19 noiembrie, ora 10 – 19 noiembrie, ora 20
Vremea va fi rece și predominant închisă. Mai ales în primele ore ale zilei trecător se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie sau burniță, astfel că stratul de zăpadă va continua să se topească.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h în prima nparte a zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 2…4 grade.
În intervalul 19 noiembrie, ora 20 – 20 noiembrie, ora 08
Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
În intervalul 20 noiembrie, ora 08 – 21 noiembrie, ora 08
Vremea va fi în continuare închisă și rece. Temporar din a doua parte a zilei va ploua, posibil moderat cantitativ noaptea. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
În intervalul 21 noiembrie, ora 08 – 22 noiembrie, ora 08
Vremea va fi închisă și deosebit de rece. Ziua temporar va ploua, iar seara și noaptea vor fi precipitații, la început sub formă de lapoviță când vor fi condiții de polei, apoi doar ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, conform romaniatv.net.
Temperatura maximă va fi de 1… 2 grade, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad.