PROGNOZA METEO. Cât timp mai ţin ploile, cum va fi vremea de luni

Publicat: 19/05/2018 | 21:48

Instabilitatea atmosferică va continua pe parcursul weekend-ului, la nivelul întregii ţări. Treptat însă, de la începutul săptămânii viitoare, aria precipitaţiilor se va restrânge.

Duminică, vremea se va menţine în general instabilã. Vor fi înnorãri, averse şi descãrcãri electrice, mai ales în cursul zilei, local în sudul, estul şi centrul ţãrii, precum şi în zonele montane şi submontane şi izolat în rest. Punctiform, îndeosebi la munte, cantitãţile de apã pot fi mai însemnate. În vest şi nord-vest, cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtã duratã. Vântul va sufla în general moderat în regiunile estice, iar în restul teritoriului va avea unele intensificãri în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în nord-estul extrem şi 26 de grade în sud şi sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţã.

Şi la Bucureşti, duminică, cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii ca, trecãtor, sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 14…15 grade.

Luni, în ţară, vremea va fi normalã din punct de vedere termic, iar în vestul, sud-vestul şi centrul ţãrii va fi şi instabilã. În Banat, Crişana, Transilvania şi Oltenia, precum şi la munte, înnorãrile vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descãrcãri electrice pe arii extinse, iar izolat vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului vremea va fi în general frumoasã, cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat şi trecãtor vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane şi în sudul Banatului, iar de scurtã duratã şi în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 14 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţã, conform romaniatv.net.

La Bucureşti, luni, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 11…13 grade.

Marţi, în ţară, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, în nord-vestul, vestul şi sud-vestul ţãrii, precum şi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descãrcãri electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor fi condiţii de ploaie trecãtoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane şi în sudul Banatului, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 6 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţã.

Şi la Bucureşti, marţi, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximã va fi de 26…27 de grade, iar cea minimã de 12…13 grade.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult