Prognoza METEO 6 martie – 3 aprilie. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni
Pe data de 6 martie, ANM a emis o actualizare a prognozei meteo pentru perioada 6 martie – 3 aprilie 2023. Se pare că valorile din termometre vor fi mai ridicate, decât în mod firesc, dar va și ploua în majoritatea țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Estimările sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, în baza datelor cu privire la temperatura aerului și a cantităților de precipitații, din perioadei 2003-2022.
(CITEȘTE ȘI: Alertă ANM! Vremea se schimbă radical. Cod portocaliu de ninsori abundente)
Vremea din România pentru următoarele patru săptămâni
Săptămâna 06.03.2023 – 13.03.2023
Pentru această perioadă, temperaturile vor fi mai mari decât în mod normal, pe întreg teritoriul țării. În special în sudul și estul țării, valorile din termometre vor fi ridicate. În ceea ce privește cantitatea de precipitații, va ploua în special în vestul, nord-vestul în centrul țării, mai ales în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali.
Săptămâna 13.03.2023 – 20.03.2023
Jumătatea lunii martie vine, de asemenea, cu temperaturi mai ridicate decât în mod firesc, în toate regiunile țării. Ploile nu vor înceta nici din 13 martie. Cantitățile de precipitații vor fi mari, în special în vestul, nord-vestul, centrul și nord-estul țării în special la munte.
Săptămâna 20.03.2023 – 27.03.2023
Temperaturile se vor apropia de valorile firești ale acestei perioade a anului. Va ploua în toate regiunile din țară. În cazul în care va fi cod galben sau portocaliu, ANM va reveni cu avertizări.
Săptămâna 27.03.2023 – 03.04.2023
Valorile termice vor fi specifice începutul de lună aprilie, pe întreg teritoriul României. Ploile încep să se domolească. Cantitățile de precipitații vor fi mai mici decât în mod firesc, mai ales în sud-estul țării. În rest, regimul pulveric se va apropia de valorile normale.
În cazul în care vor apărea fenomene meteorologice spontane, ANM va reveni cu atenționări speciale și posibile noi actualizări ale prognozei meteo.