PROGNOZA METEO 30 NOIEMBRIE: Schimbare dramatică a vremii
La altitudini mari, putem vorbi chiar şi de un strat de zăpadă consistent. Vremea va fi în general închisã, iar aria precipitaţiilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii. În zona montanã precipitaţiile vor fi mixte şi izolat vor fi condiţii de polei, iar în zonele mai joase de relief va ploua. În sud-vestul ţãrii şi la munte, cantitãţile de apã vor depãşi 15-20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, mai ales la munte, unde la altitudini mari va sufla tare. Cerul se va înnora treptat în a doua parte a zilei şi noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţã.