Prognoza meteo 22 martie. Joi vremea continuă să fie deosebit de rece în toata țara. Valorile diurne sunt cu peste 10 grade mai scăzute decât cele normale la această dată în jumătatea de sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade. Înnorările vor fi persistente în regiunile din jumătatea de sud, unde după orele prânzului.
Prognoza meteo 22 martie. ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, viscol și vizibilitate scăzută pentru județele din sudul țării, inclusiv București. Vor fi afectate zone din sudul Banatului și al Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei. Ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/ oră.
În prima parte a zilei de joi (22 martie) în sud-vestul şi sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare. Începând de miercuri, de la ora 14.00 şi până joi la ora 15.00, va fi în vigoare o atenţionate meteo de polei şi ninsori.
În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi temporar 65…70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii. În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest şi în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.