Prognoza meteo 22 mai 2019. Se anunță ploi și grindină
Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 22 mai 2019, anunță vreme instabilă în majoritatea regiunilor țării.
Miercuri 22 mai 2019, vremea va fi în general instabilă în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de munte, unde temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice. Izolat vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor fi mai însemnate.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, cu precădere după-amiaza. Local și temporar vântul va avea intensificări, în special la munte, dar și în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 și 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 și 17 grade, potrivit vremea.ro.
Prognoza meteo 22 mai 2019 în Capitală
În București vremea va fi frumoasă cu un cer senin pe tot parcursul zilei. Temperaturile maxime vor urca până la 26 de grade Celsius. Vântul va sufla slab, iar șansele de precipitații vor fi scăzute atât ziua, cât și noaptea. Pe timpul nopții temperaturile minime ajung până la 12 grade Celsius. De vineri ar putea să apară precipitații sub formă de ploaie.
Prognoza meteo 22 mai la munte
Vremea la munte se anunță capricioasă și schimbătoare. Sunt așteptate averse cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat sau cumulat în întreg intervalul 40-50 l/mp.