Astăzi, 22 aprilie 2021, Soarele va străluci mai puternic pe cerul României și, așa cum au anunțat meteorologii, gradele încep să urce în termometre. Specialiștii au mai menționat că temperaturile se vor apropia de cele normale pentru această lună în majoritatea regiunilor din țară.
Maximele vor fi cuprinse între 13 grade Celsius în depresiuni și 22 de grade Celsius în zona de sud a țării. În nord-vest, nord și centru se vor semnala averse și descărcări electrice, iar pe alocuri vor fi cantități de apă de 15 l/mp și condiții de grindină. În restul teritoriului vor fi ploi slabe pe arii restrânse. La altitudini mari se vor semnala precipitații mixte, iar vântul va avea intensificări.
Prognoza meteo pentru Brașov – vremea va fi destul de caldă astăzi, conform celor de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), iar regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Temperatura maximă va fi de 16 grade Celsius, însă minima va continua să fie destul de scăzută pentru această perioadă, înregistrându-se 4 grade pe timpul nopții în Brașov. Însă, mâine, aici va ploua și gradele vor scădea cu câteva grade în termometre. Sfârșitul lunii va fi unul plin de ploi în Brașov, iar de Paște se vor semnala precipitații, toate sub formă de ploaie.
Cum va fi azi vremea în Iași – temperatura maximă va fi de 19 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 5 grade Celsius. Vineri vremea se va strica și în Iași, urmând să plouă, iar temperaturile să scadă cu câteva grade, relatează kanald.ro. Vremea ca continua să fie închisă în Iași și în următoarele zile, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru București – spre deosebire de ieri, astăzi, vremea va fi mai caldă în Capitală; temperatura maximă va urca până la 20 de grade Celsius, în timp ce minima va fi și ea ridicată, de 10 grade Celsius. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă și în zilele următoare în Capitală. Iar mâine, din păcate, locuitorii din București vor avea parte de ploi, aș cum se va întâmpla și de Paște, conform informațiilor furnizate de ANM.
Descoperă și: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai
Cum va fi azi vremea la munte – cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse în majoritatea masivelor. Trecător se vor semnala descărcări electrice, iar izolat cantitaţile de apă vor depăşi 15 l/mp, potrivit b1.ro. Vântul va avea intensificări în zona înaltă.
Prognoza meteo pe litoral – la malul mării șansele de precipitații sunt destul de mici. Cerul va fi senin, iar temperatura maximă va ajunge până la valoarea de 17 grade Celsius, în timp ce minimă va fi de 10 grade.La malul mării șansele de precipitații sunt destul de mici.
Sursa foto simbol: pixabay.com/ro