PROGNOZA METEO 2 MARTIE: Se întorc ninsorile! Avertizările meteorologilor
Vremea va fi în continuare geroasă în cea mai mare parte a ţării și se întorc ninsorile. Cerul se va înnora treptat şi va ninge, în general slab cantitativ, în Banat şi Oltenia, cea mai mare parte a Crişanei şi Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, potrivit ANM.
În sud-vestul teritoriului, izolat vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând apariţia poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -24 de grade în nordul Moldovei şi -3 grade în sudul Banatului. În zonele joase, izolat, se va semnala ceaţă cu depunere de chiciurã.
Deşi valorile temperaturii aerului vor fi în creştere faţă de intervalul precedent, în prima parte a zilei gerul va persista în cea mai mare parte a ţãrii, iar noaptea se va resimţi în Moldova, local în Maramureş, Transilvania şi izolat în rest. Cerul va fi mai mult noros şi temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe în toate regiunile.
Vor predomina ninsorile, dar local vor fi şi lapoviţe sau ploi, favorizând pe arii restrânse depunerile de polei, cu precãdere în jumãtatea de sud a teritoriului. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi 2 grade, iar cele minime între -18 şi 2 grade, cu cele mai coborâte valori în nord-est şi cele mai ridicate în sud-vestul extrem. Presiunea atmosferica va scãdea la valori de regim ciclonic.
În București, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -8…-7 grade, posibil mai scăzută la periferia orașului. Cerul va fi noros, temporar va ninge, dar trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând apariția poleiului. Vântul va sufla slab și moderat.