Vremea anunță recorduri de ninsori și ger extrem în 19-25 noiembrie. Sunt prognozate zăpezi însemnate cantitativ. Cele mai mari ninsori din sudul țării, în luna noiembrie, din ultimii 20 de ani! Temperaturile maxime și minime la București se încadrează între 7 grade și -5 grade Celsius. La munte, valorile termice ating -6 și 6 grade Celsius.
Potrivit ANM, în săptămâna viitoare 19-25 noiembrie, temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în regiunile estice, sudice și parțial în cele centrale, iar în restul țării vor fi în general apropiate de mediile multianuale ale săptămânii.
Potrivit vremea.ro, avansul unei mase de aer rece venită dinspre nordul Europei a pătruns deja pe teritoriul României, iar în deplasarea să către sud va intră în Marea Mediterană, unde va ajută la formarea unui ciclon cu o traiectorie transbalcanica; depresiunea în cauză se va deplasa dinspre bazinul central al Mării Mediterane înspre nord-est, urmând să afecteze și majoritatea teritoriului tării noastre prin precipitații importante cantitativ. Datorită faptului că în altitudine aerul va fi unul rece, precipitațiile vor cădea sub formă de lapovită și ninsoare în majoritatea zonelor (cu excepția sud-estului, unde vor fi doar ploi), iar pe arii extinse din Oltenia, nordul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Moldova se va depune un strat consistent de zăpadă.
Aceste fenomene hibernale se vor manifestă cu precădere luni, urmând că mai apoi un avans de aer mai cald dinspre nordul Africii să contribuie la transformarea ninsorilor în ploi în aproape toate zonele tării. Totuși, este de menționat faptul că deși de scurtă durată, acestea vor fi primele fenomene de iarnă din sezonul rece 2018-2019. Totodată, în sudul tării vor fi primele ninsori semnificative înregistrate în luna noiembrie din ultimii nu mai puțin de 20 de ani.