Vremea va fi predominant închisã de Sfântul Valentin. De asemenea, pe arii extinse vor cãdea precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare. Doar în extremitatea sudicã şi de sud-est a ţãrii vor predomina ploile. Cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate în special în regiunile sudice, iar la munte se va depune un strat consistent de zãpadã.
Vremea va fi închisã şi vor fi precipitaţii moderate cantitativ sub formã de ploaie, lapoviţã şi trecãtor ninsoare. Vântul va avea intensificãri temporare în timpul zilei. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul ţării vor fi mai ales ninsori.
La început în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în zona deluroasă din Banat, Oltenia şi Muntenia, apoi cu precădere în Carpaţii Orientali, cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.