Prognoză devastatoare făcută de analiștii economici: leul se va prăbuși în raport cu euro, iar asta se va întâmpla curând. Nu mai puțin de trei din patru analiști de la CFA România anticipează o depreciere semnificativă a leului în următoarele 12 luni. În martie 2019, estimarea acestora indică un curs de 4,6935 lei/euro, în timp ce pentru august 2019 valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7375.
Potrivit Indicatorului de Incredere Macroeconomica CFA Romania, rata anticipată a inflației pentru următoarele 12 luni (august 2019/august 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,13%. Rata medie a ROBOR cu scadența de 3 luni anticipată peste un an este 3,88%, consemnează realitatea.net.
În luna august 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut față de luna anterioară cu 4,9 puncte până la valoarea de 50,0 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 0,7 puncte). Această evoluție s-a datorat atât condițiilor curente cât și așteptărilor. Cotația oficială afișată luni de BNR a fost de 4,6578 lei, o creștere de 0,04% față de nivelul afișat vineri și cel mai ridicat nivel din ultima lună.
“Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,88%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 4,88%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflaţiei, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative”, se afirmă în comunicatul CFA România.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din Romania, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).
Citește și ”Marinela de la „Insula Iubirii”, tot mai hotărâtă să cadă în ispită: „Vreau să ne-o…”
Specialiștii sunt de părere că nivelul inflației este la fel de mare ca în 2007, iar datoria publică este de trei ori mai mare decat in 2008.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României a declarat pentru Evenimentul Zilei că, deocamdată, nu sunt motive de îngrijorare, iar România este pregătită din punct de vedere financiar.
„Norocul nostru a fost câăa am acumulat o rezervă importantă – nu am ținut foarte mult la dogme, nu am lasat cursul sa fie free floating. Rezerva noastră s-a făcut, a crescut, inclusiv prin faptul ca am cumparat masiv valută…”, a precizat Mugur Isărescu.