Profilul pedofilului care a hărţuit doi copii în lift: „Nu e prima dată când agresează sexual un minor”
Medicul este de părere că bărbatul nu este la prima agresiune. De asemenea, el consideră că pedofilul are un handicap fizic şi alte probleme de sănătate. (Citeşte şi Tatăl celor doi copii abuzaţi în lift de un pedofil, apel disperat: „De dimineaţă tremur…”)
„- bărbat 40 – 55 de ani,
– nivel de igienă bun, chiar excesiv. Pedanterie. Un început de chelie pe care îl acoperă de obicei cu un fes/ căciulă/ şapcă.
– fără ocupaţie/ pensionat anticipat/ a lucrat în construcţii.
– locuieşte în apropiere de victime (rază maxim 3 kilometri)
– are un handicap fizic (şchioapătă cu piciorul drept), posibil din cauza unui accident sau probleme de sănătate pre-existente (gută, diabet). Din pricina dizabilităţii fizice are şi probleme de relaţionare sexuală cu adulţi. Nu e prima oară când agresează sexual un minor. E exersat, încrezător în abilitatea de-a convinge/ coerciţiona un copil, organizat, şi-a plănuit fapta, s-a uitat mai multe zile la victime, le ştia traseul, ştia când să acţioneze.
– Locuieşte cu o persoană vârstnică (mamă/ mătuşă/ bunică), dar suficient de aptă încât să gătească/ spele. Dacă are contacte sexuale reuşite, e doar cu persoane pe care le plăteşte. Este foarte anxios, compulsiv, posibil că are ticuri verbale, defecte de vorbire accentuate când vorbeşte cu figuri de autoritate.
– relaţionează foarte puţin sau deloc cu vecinii dar când o face e cuviincios
– îşi petrece timpul peste zi în locuri publice, dar de obicei nu cumpără nimic sau puţine lucruri, îndeosebi dulciuri”, a scris medicul pe Facebook.