Părintele Arsenie Boca este autorul mai multor profeții. De-a lungul timpului, el a prezis cele două cutremure care au lovit România în secolul trecut, dar a vorbit și despre un al treilea.
În așa numitele profeții, părintele Arsenie Boca a definit cutremurele ca fiind „cele două ouări”, pentru ca atunci când timpul va veni, o a treia se va produce și va pune întreg orașul la pământ.
Un cutremur major se va produce, probabil mai mare decât precedentele, și astfel, întreg Bucureștiul la fi lovit din toate direcțiile pentru ca, în cele din urmă, se dispară de pe harta României. Toate acestea vor fi precum o pedeapsă pentru că oamenii au păcate mult prea mari și, într-un fel sau altul, trebuie să plătească.
„Se va oua de două ori, iar la a treia ouare, marele oraş va fi şters de pe faţa pământului pentru păcatele lui”, a spus el. Profeția a fost efectuată undeva înainte de anii 40.
Arsenie Boca le spunea apropiaţilor că ei nu vor prinde acest eveniment major pentru că se va petrece în secolul următor.
O altă mărturie despre profețiile lui Arsenie Boca aparține lui Radu Cinamar, citat în cartea „Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca”. „Ne-a mărturisit părintele că nu va mai dura mult şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop este acela de-al otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica asta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. El a spus că în mod paradoxal şi într-un interval scurt de timp, atenţa lumii se va îndrepta asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere”, povestea bărbatul.
Citește și: CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE A LUI ARSENIE BOCA. ESTE FĂCĂTOARE DE MINUNI
Ideea că Arsenie Boca ar fi prevestit moartea Ceuşeştilor a fost publicată în volumul „Sfântul părinte Arsenie Boca”, ce prezintă biografia fostului stareţ al mănăstirilor Brâncoveanu şi Prislop.
Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi că părintele a fost schingiuit de Securitate, că avea unghiile de la mâini smulse şi că înainte de a muri şi-a avertizat călăii: „Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apucă Crăciunul”.
Alţii, care s-au îngrijit de înmormântarea lui, spun, dimpotrivă, că a murit de moarte bună la Mănăstirea Sinaia, că slăbise din cauza muncii epuizante şi a numeroaselor boli pe care le avea”, se arată în carte. Aceştia prezintă o mărturie a unui preot, Horia, care l-ar fi cunoscut îndeaproape pe Arsenie Boca şi a relatat că duhovnicul l-ar fi avertizat pe Nicolae Ceuşescu, spunându-i: „Vezi ce faci, că nu este bine, dă-le mâncare la oameni, dă-le libertate, că nu e bine”.
„În 1989, pe când securiştii îl anchetau şi-l loveau cu picioarele, a prorocit că Ceauşescu nu o să mai apuce sfârşitul anului şi mulţi tineri vor muri, jertfiţi că nişte miei”, mărturiseşte un alt preot, Pantelimon, citat în acelaşi volum.
Citește și: AMORUL ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI. CE A SPUS ARSENIE BOCA DESPRE ”ÎNFRÂNAREA POFTELOR”