Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a fost invitatul Emmei Zeicescu, la Gândul LIVE, iar subiectul ”criza coronavirusului” a fost, firește, în prim-plan.
Alexandru Rafila spune că și România va lua în calcul un calendar al măsurilor de relaxare în crixa coronavirusului, dar asta numai în funcție de evoluția evenimentelor în plan medical. În ceea ce privește persoanele în vîrstă, nu se pune problema ca aceasta să nu mai poată ieși din casă, fiindcă un astfel de efort organizatoric ar depăși capacitatea României. Este vorba despre aprovizionarea permanentă și de alți factori care ar trebui incluși în scenariu. Din păcate, există încă destule situații în care oamenii nu înțeleg că măsurile de distanțare socială trebuie respectate și aplicate.
”Sunt multe țări care au anunțat un astfel de calendar de relaxare a măsurilor restrictive, iar România urmărește trendul înregistrat la nivel național în ceea ce privește infecțiile cu COVID-19. 15% din îmbolnăvirile din România sunt reprezentante de medici și asistenți, ceea ce este o problemă. (…) Trebuie să îi convingem pe cei în vârstă să se protejeze, iar aparținătorii lor trebuie să înțeleagă că aceștia trebuie protejați. Oamenii nu au înțeles, totuși, că recomandările în ceea ce privește distanțarea socială trebuie aplicate, sunt multe elemente care trebuie luate în considerare, inclusiv aprovizionarea. Dacă oamenii în vârstă nu pot ieși din casă, atunci ar trebui aprovizionați, altfel nu ar putea să supraviețuiască. Dar un astfel de efort organizatoric, în România, este dificil de realizat”, a transmis Alexandru Rafila.
”Realitatea de pe teren va infirma diversele prognoze. Fără aportul economiei nu putem să ne susținem. Nu am putea să trăim un an fără să facem nimic, chestia asta o să vină peste noi. (…) Trebuia să existe, mai devreme, o fermitate, chiar și la nivelul OMS. Măsurile restrictive trebuie ridicate progresiv, dar nu se poate renunța la activitatea economică”, a mai spus profesorul Alexandru Rafila la Gândul LIVE.
(VEZI ȘI AICI: DESCOPERIRE DE ULTIMĂ ORĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ MĂNÂNCI IAURT ÎN TIMPUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS)
Profesorul Alexandru Rafila este de părere că o reîntoarcere la ”viața de dinainte” nu va putea fi posibilă mai devreme de jumătatea anului viitor, și asta abia după ce transmiterea COVID-19 va fi stopată. Iar în ceea ce privește distanțarea socială, aceasta trebuie să devină, pentru toți oamenii, o obișnuință.
”Trebuie să devină o obișnuință distanțarea fizică, purtatul măștilor, spălatul pe mâini, atunci vom putea intra într-un ritm care să nu ducă la exacerbări ale transmiterii infectării și să ajungem la o situație relativ normală, educațional, economic, altfel, toate discuțiile despre capacitatea sistemului de sănătate nu mai sunt de actualitate pentru că sănătatea e susținută de capacitatea economică. Asta, până când apare un vaccin, când boala poate fi învinsă. Tratamentul aduce mari speranțe celor care sunt bolnavi, dar un vaccin contribuie la întreruperea transmiterii. Dacă ajungem la 70 – 80% populație imunizată, prin boală și apoi prin vaccinare, atunci putem opri transmiterea și să ne întoarcem la viața de dinainte. Dar asta nu cred că se va întâmpla mai devreme de jumătatea anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila, acum câteva zile, la Digi24.
(CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, ROMÂNI! DE CE VERIFICĂ POLIȚIA PRIN STAȚIE CNP-UL, ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS)