Profesor acuzat ca a batut un elev
SENSIBIL. Familia spune ca elevul avea deja probleme de sanatate O familie din Calinesti, judetul Arges, acuza profesorul de geografie de la Scoala generala din Rancaciov ca le-a batut baiatul, in varsta de 13 ani, pana l-a bagat in spital. Ioana Zafira Ionut Haica se juca cu un coleg in curtea scolii cand profesorul de geografie a venit sa-i desparta. Parintii lui Ionut povestesc ca acesta a intervenit brutal, lovind baiatul cu pumnii si cu picioarele pana ce a lesinat. Familia sustine ca Ionut si asa avea dureri de cap si tulburari de vedere, problema pe care o anuntasera si conducerii scolii. Elevul a fost dus de urgenta la spital, plin de vanatai. Ca sa-si revina din lesin a fost pus la perfuzii. Medicii au confirmat prezenta vanatailor pe corpul copilului, insa nu pot spune cu exactitate daca sunt de la bataia cu colegul sau de la loviturile profesorului. La fel de rezervati sunt si oamenii legii care si ei, la randul lor, l-au examinat pe Ionut. Din spusele celor de la scoala reiese ca profesorul de geografie este o persoana apreciata si ca niciodata n-ar fi putut sa loveasca un copil in maniera povestita de parinti.