Acasă » Știri » Profesoară lăudată de Inspectoratul Școlar, în stare de ebrietate la liceu. Fosta directoare de la colegiului „Mihai Eminescu”, la a doua abatere

Profesoară lăudată de Inspectoratul Școlar, în stare de ebrietate la liceu. Fosta directoare de la colegiului „Mihai Eminescu”, la a doua abatere

De: Luciana Polite 10/11/2023 | 21:23
Profesoară lăudată de Inspectoratul Școlar, în stare de ebrietate la liceu. Fosta directoare de la colegiului „Mihai Eminescu”, la a doua abatere
Profesoara este la a doua abatere

Pe data de 10 noiembrie, Camelia Cirescu, profesoară de la  Colegiul „Mihai Eminescu”, a venit în stare de ebrietate la liceu. Martorii de la una dintre cele mai bune cotate instituții de învățământ susțin că femeia, fostă directoare, mirosea puternic a alcool. Cadrul didactic de Limba și Literatura Română nu este la prima abatere. 

Profesoara și-a pierdut efectiv echilibrul în fața școlii și nu a putut să urce scările de la intrarea profesorilor. Inițial, cei prezenți au crezut că se simte rău, dar mirosul a dat-o de gol. Ca urmare, a fost condusă spre biroul directorului care i-a și sunat soțul, să vină să o ia acasă.

Nu este prima abatere a profesoarei

Potrivit declarațiilor făcute de către șeful ISU, Sorin Mihai, Camelia Eugenia Ciurescu, pe numele său complet, este un profesor extraordinar, dar are probleme cu consumul de alcool. În urmă cu câteva luni, a venit într-o stare similară la ore și a primit un concediu, pentru a se recupera:

„Din discuția purtată cu cei din conducerea unității reiese că a mai existat un incident anul trecut, tot cu doamna profesoară, în urmă căruia a fost în concediu fără plata în perioada 19 septembrie 2022- 31 august 2023. Cu privire la incidentul de astăzi, de luni se va declanșa o cercetare disciplinară la nivelul colegiului.

Cunosc situația. Doamna profesor, care este de mulți ani în învățământ, cotată ca fiind un profesor foarte bun, a venit într-o stare specială. A fost condusă în biroul doamnei director, iar soțul acesteia a venit și a luat-o. Nu e prima oară când vine într-o stare specială. Și la începutul anului trecut, a venit într-o stare specială, apoi a intrat imediat în concediu… a revenit în august 2023. Vom face verificări, să ne asigurăm că unitatea de învățământ cu care doamna profesor are contract, să ia măsurile legale care se impun”, a spus Sorin Mihai.

(CITEȘTE ȘI: Profesoară din București, apel către toți părinții: ”Vă rog din suflet să vă lăsați copiii să meargă”)

A fost director și a primit grații de la Inspectorat

Camelia Ciurescu a fost și director al colegiului „Mihai Eminescu”, din anul 2006 până în anul 2017. Vreme de 11 ani, instituția a fost în mâinile sale. De asemenea, în anul 2018, profesoara de Limba și Literatura Română a primit grații de merit de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

(CITEȘTE ȘI: Continuă dezvăluirile de la Love Island făcute de CANCAN.RO! Dialog incendiar, de cine e atrasă profesoara Ada? Amor în trei cu dedicație și cum s-au cuplat fetele)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62...
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Uleiul natural care estompează ridurile și petele pielii într-un timp record. Ce spun studiile
Uleiul natural care estompează ridurile și petele pielii într-un timp record. Ce spun studiile
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
După ce mama lui a murit, un bărbat a descoperit un bilet câștigător la loterie ascuns într-un sertar
După ce mama lui a murit, un bărbat a descoperit un bilet câștigător la loterie...
Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială
Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică...
Ce urmează după decizia judecătorului de la Ploiești. Zegrean: „Două lucruri se pot întâmpla la Înalta Curte”
Ce urmează după decizia judecătorului de la Ploiești. Zegrean: „Două lucruri se pot întâmpla la...
Mașina care consumă mai puțin în ORAȘ și are scaune MAGICE - VIDEO
Mașina care consumă mai puțin în ORAȘ și are scaune MAGICE - VIDEO
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Cine este Suhaib Meshah și motivul pentru care era anchetat de autoritățile din România
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Cine este Suhaib Meshah și motivul...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în...
Emily a ajuns cu fiul ei la Urgențe. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu cel mic. “Nu a avut nicio treabă, noi eram panicați.”
Emily a ajuns cu fiul ei la Urgențe. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu cel...
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre...
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Radarele e-SIGUR și noua interfață Waze: Ce se schimbă pentru șoferi?
Radarele e-SIGUR și noua interfață Waze: Ce se schimbă pentru șoferi?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ce a ieșit la iveală după anunțul dureros că Papa Francisc a murit! Ultimele cuvinte ale Suveranului Pontif le-au dat fiori tuturor: „Cât pot...”. Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte să moară
Ce a ieșit la iveală după anunțul dureros că Papa Francisc a murit! Ultimele cuvinte...
Se redeschid mine istorice ale României. Locurile unde ar trebui să reînceapă exploatarea, se vor extrage minereuri esențiale
Se redeschid mine istorice ale României. Locurile unde ar trebui să reînceapă exploatarea, se vor...
Turnul de poveste din București care a fost demolat. A fost cea mai înaltă clădire din țară și o emblemă a orașului
Turnul de poveste din București care a fost demolat. A fost cea mai înaltă clădire...
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi...
Iulia Vântur a făcut anunțul la 3 luni de la despărțire. Este în culmea fericirii
Iulia Vântur a făcut anunțul la 3 luni de la despărțire. Este în culmea fericirii
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Cum se spală corect BLUGII, fără să se decoloreze. Metoda simplă pe care puțini o cunosc
Cum se spală corect BLUGII, fără să se decoloreze. Metoda simplă pe care puțini o...
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania...
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se...
Cine este artista din România care are o relație de iubire cu o altă femeie? Cele două și-au făcut publică relația în online. Reacțiile fanilor nu au întârziat să apare
Cine este artista din România care are o relație de iubire cu o altă femeie?...
Anunț important pentru românii care și-au montat sau vor să monteze panouri fotovoltaice. Trebuie să facă urgent acest lucru: “A fost exact invers”
Anunț important pentru românii care și-au montat sau vor să monteze panouri fotovoltaice. Trebuie să...
Municipiul din România care va avea tren metropolitan. Se vor face tuneluri, pasaje, investiția e de peste 200 de milioane de euro și ar trebui să fie gata în 4 ani
Municipiul din România care va avea tren metropolitan. Se vor face tuneluri, pasaje, investiția e...
Scene de groază în Mehedinți. Și-a ucis bărbatul chiar în ziua de Paște: „Toată ziua, numai beată. Toată viața. Ei așa erau. Amândoi beau”
Scene de groază în Mehedinți. Și-a ucis bărbatul chiar în ziua de Paște: „Toată ziua,...
×