Sexy-impresara si fostul fotbalist viseaza la o cariera in politica si, in acest sens, au facut zilele trecute o vizita-fulger la sediul PRM.
Lista cu personaje din fotbalul autohton care au ales sa intre in politica se va imbogati cu inca doua nume. Dupa Duckadam sau Iordanescu, alte doua nume din fotbal au ales sa se inscrie intr-un partid cu renume din Romania. Astfel, Ana Maria Prodan (38 de ani) si Laurentiu Reghecampf (35 de ani) au facut miercuri, la pranz, o vizita-fulger la sediul PRM pentru a se inscrie in tabara lui Corneliu Vadim Tudor (61 de ani). Sotii Reghecampf au petrecut in compania „Tribunului” aproximativ o ora, au semnat actele si urmeaza ca noile „achizitii” sa fie prezentate in cel mai scurt timp. Chiar daca tot fotbalul va ramane pe primul plan, impresara si sotul ei au ganduri mari si vor sa demonstreze ca se pricep la politica cel putin la fel de bine ca la sportul rege. Interesant este ca Laurentiu Reghecampf nu se afla la primul contact cu un partid politic. In luna octombrie 2008, fostul fotbalist al lui Energie Cottbus a fost lansat de PNG, gruparea lui Gigi Becali, in lupta pentru Camera Deputatilor, intr-un colegiu din Targoviste, insa nu a avut succes.