Procurorul Guli, legat de nevasta

De: Cancan
Publicat: 07/03/2011 | 00:00
suparat. Fostul anchetator nu reuseste sa scape de sotie

Steliana Guli nu poate uita usor 28 de ani de casnicie, asa ca se lupta cu sotul ei in instanta pentru a-l convinge sa nu divorteze. In vara lui 2009, Sterian Guli s-a mutat cu amanta, a intentat divort si l-a pierdut in prima faza. Dosarul a trecut pe la toate instantele din judetul Ialomita, sotia nemangaiata a facut recurs, care este judecat acum la Curtea de Apel Bucuresti. Ea crede ca barbatul trece prin criza de la 50 de ani si povesteste tot ce a indurat din partea fostului sef al Parchetului Judecatoriei Urziceni in documentele aflate pe masa judecatorilor.

Sotia procurorului: „Ne lua si ultimii bani”

Fostul procuror Sterian Guli a depus la dosar fotografii in care apare zgariat pe maini si un certificat medic-legal, sustinand ca nevasta l-a batut intr-o criza de gelozie. De cealalta parte, sotia lui crede ca magistratul a fost implicat intr-o bataie de strada, pentru ca acest lucru s-a mai intamplat de doua ori. Steliana Guli nu este de acord cu divortul, povestind judecatorilor cat de atasata este de sotul ei, pe care l-a sprijinit chiar si in noiembrie 2007, cand a fost retinut de ofiterii DNA, sub acuzatia ca a fraudat examenul pe care il castigase pentru sefia Parchetului Tribunalului Bucuresti. De Paste, in 2007, sotul nerecunoscator a plecat insa cu amanta in Grecia, unde a fost vazut de rude, iar sotia a aflat ca magistratul nu era la un simpozion, asa cum o mintise. „La intoarcerea din Grecia a fost suspendat din functie, si de atunci cheltuieste resursele familiei, si-a schimbat masina desi stam prost cu banii si a fost vazut deseori pe litoral. Este foarte cheltuitor”, afirma Steliana. „Am aflat ultima de relatia de concubinaj a sotului, pentru ca oamenii s-au jenat sa-mi spuna”, a mai spus femeia, povestind ca Sterian pleca cu amanta in weekend si refuza sa dea bani in casa, in timp ce toata familia statea in frig pentru ca se stricase centrala termica. „Cand ramanea fara resurse, mai trecea pe acasa, facea cate un scandal monstru, si ne lua si ultimii bani” a mai scris, suparata, sotia fostului procuror, amintind si ca-i ingrijeste parintii bolnavi de care sotul a uitat complet, dar si ca i-a platit toate datoriile la banca.