RELAXAT. Gheorghe Suhan a fost procuror timp de 32 de ani si poate spune ca se bucura de o batranete fara griji Gheorghe Suhan, procurorul care l-a trimis in judecata pe Traian Basescu in dosarul „Flota”, are motive de bucurie odata retras din viata publica: el primeste lunar o pensie de 170 de milioane de lei vechi. Ema Nedelcu Gheorghe Suhan se poate mandri cu cea mai mare pensie din judetul Iasi. Fostul procuror a obtinut recent, printr-o sentinta judecatoreasca, recalcularea pensiei. Astfel, prin adaugarea unor sporuri care nu au fost incluse initial, el a trecut de la suma de 110 milioane la cea de 170. Pensionarul de 62 de ani spune ca a cotizat ca procuror timp de 32 de ani, ca profesor 14 ani si alti patru ani ca avocat, la care a adaugat si cei cinci ani de facultate. Suma bruta lunara este de 210 milioane de lei, din care se retin impozite de 40 de milioane. Gheorghe Suhan este unul dintre cei mai cunoscuti procurori ieseni, de numele lui legandu-se multe dosare celebre, printre care si rechizitoriul „Flota”, prin care a fost trimis in judecata Traian Basescu.