Andreea Bălan se află în topul vedetelor care fac bani frumoși de pe urma reclamelor. Artista are multe contracte de imagine, în care aceasta și cele două fiice minore promovează diverse produse în mediul online. Cum ea și fostul soț, George Burcea, au custodie comună, Andreea ar fi trebuit să aibă și acordul semnat al tatălui copiilor, pentru respectivele contracte. Acest acord nu există, iar vedeta ar putea pierde bani frumoși din acest motiv. CANCAN.RO are toate amănuntele.
Andreea Bălan a știut mereu, de-a lungul timpului, cum să-și vândă imaginea. Astfel că, în prezent, ea face bani frumoși din reclame, și nu doar singură, ci împreună și cu cele două fiice ale sale. Artista promovează fie anumite hoteluri, firme de haine și de alte produse pentru copii, și multe altele.
Supriză însă. Vedeta are custodie comună cu tatăl fiicelor sale. Și, potrivit legislației în vigoare, orice contract în cazul unui copil minor trebuie semnat de ambii părinți. Semnătură care în cazul lui George Burcea nu există!
„George Burcea a trimis notificări respectivelor companii care se folosesc de imaginea fiicelor sale, dar nu a primit niciun răspuns privind solicitările sale. El n-a fost pus în temă cu absolut niciun contract”, a declarat pentru CANCAN.RO o persoană din anturajul foștilor soți.
Cum artista încalcă astfel legislația în vigoare, ea ar putea pierde bani frumoși în cazul în care fostul soț s-ar adresa instanței. De altfel, George Burcea a depus o astfel de înștiințare și în dosarul ce a vizat procesul lor de divorț, dar momentan nu a făcut un demers separat în acest sens.
Încă de la începutul procesului de divorț dintre cei doi soți, Andreea Bălan a solicitat în instanță custodia exclusivă asupra minorelor. Lucru echivalent, în același timp, cu decăderea din drepturi a tatălui, ceea ce i-ar fi permis artistei să ia decizii singură în ceea ce le privește pe fiicele sale, fără a mai fi nevoie de acordul actorului. Completul de judecată a respins această cerere. De asemenea, magistrații au decis domiciliul minorelor la mamă și un program de vizite pentru tatăl copilelor.
Nemulțumită de decizia instanței, artista a făcut apel, iar primul termen va avea loc în luna septembrie, după vacanța judecătorească.
Recent, între Andreea Bălan și George Burcea a izbucnit un nou scandal, cu acuzații grave de ambele părți. Nemulțumită de dezvăluirea făcută de CANCAN.RO, potrivit căreia artista a fost obligată de instanță să-i răspundă la telefon tatălui fiicelor sale, aceasta a tunat și a fulgerat la adresa fostului soț. Artista l-a acuzat, printre altele, că nu i-a plătit pensia alimentară de câteva luni. În replica, actorul care din luna octombrie a anului trecut nu mai făcuse vreo declarație împotriva fostei soții, a demontat spusele artistei.
„La nici 3 ore după ce în Cancan a apărut un articol care vorbea despre faptul că am obținut ordonanță președințială pentru a-mi exercita dreptul de a vorbi la telefon cu fetele mele, mama copiilor a ieșit în presă cu cele mai veninoase și neadevărate declarații. Cât mai poate continua așa? Până unde o să se ajungă? Cât de traumatizați vor fi copiii noștri când vor afla despre tot acest război? (…)
Spune că nu am plătit pensia alimentară de 4 luni. Cum poate să mintă în halul ăsta? Ea știe bine că pensia este plătită la zi. Dar crede că poate să “demonstreze” minciuna. De ce? Deoarece cât am fost plecat în America am avut probleme cu cardul. Am rugat-o să îmi trimită un cont de Western. Și a spus că ea nu are timp să se deplaseze să ia banii. Am făcut tot posibilul să plătesc, rugând un prieten să facă transferul de pe contul lui”, a scris, printre altele, George Burcea.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.