S-a casatorit in urma cu doi ani, visand la casnicia perfecta, dar timpul a lucrat impotriva Lorei si a sotului ei. Cei doi au ajuns intr-un impas, iar artista sufera cumplit. Se pare ca aceasta a apelat chiar la ajutorul unui psiholog.
In urma cu doi ani, Lora ii jura credinta eterna lui Dan Badea, cei doi casatorindu-se chiar de ziua lor de nastere. Au visat atunci ca vor fi impreuna pana la adanci batraneti, dar timpul se pare ca a lucrat impotriva lor. Din cauza programului foarte incarcat pe care il au, au ajuns sa se vada tot mai rar, iar acum sunt la un pas de divort.
CITESTE SI
Imaginea care arunca totul in aer! Lora, fotografiata alaturi de un barbat misterios
Problemele din casnicie au afectat-o atat de tare pe artista, incat se pare ca aceasta a apelat chiar la ajutorul unui psiholog pentru a putea depasi situatia. Conform apropiatilor, se pare ca “diagnosticul” pus de acesta ar fi fost unul foarte clar: Lora sufera de abandon. Sau, cel putin are toate “simptomele”.
“Viata merge inainte”
Acum doua luni, Lora a lansat o melodie care descrie foarte bine ultima perioada din viata sa. Blondina nu a cantat melodia decat in medii restranse, ezitand sa faca prea mare zarva pe acest subiect, stiind probabil ca fanii vor face imediat legatura intre “patimile” ei si versurile melodiei.
A.D.