Vești proaste pentru românii care vor să-și achite facturile online! Sistemul național e-Factură întâmpină probleme. ANRE și ANAF încearcă din decembrie 2023 să rezolve problema incompatibilității dintre reglementările și formatul facturilor la energie electrică și gaze.
Sistemul național e-Factura este obligatoriu începând cu data de 1 ianuarie 2024. Acesta poate fi folosit pentru toate raporturile comerciale dintre agenții economici. Printre acestea se regăsesc și furnizorii de curent și gaze și clienții lor non casnici.
Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) au semnalat că există o problemă la sistemul e-Factură încă din noiembrie 2023. De atunci, ANRE încearcă să găsească o soluție ca românii să-și poată achita cumulat factura la gaze și curent.
„Pentru ca emiterea şi transmiterea facturii în sistemul RO e-Factura către clienţii noncasnici să se poată realiza cu respectarea reglementărilor ANRE, este necesară armonizarea regulamentelor de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale la clienţii finali.
Mai precis, este vorba despre dispoziţiile privitoare la informaţiile din cuprinsul facturii cu legislaţia privind facturarea în sistemul RO e-Factura, întrucât numărul limitat de câmpuri/formatul câmpurilor prevăzut de portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nu permite încărcarea tuturor informaţiilor obligatoriu a fi incluse în factura de energie electrică/gaze naturale şi în anexele ataşate acesteia conform reglementărilor ANRE”, au raportat AFEER și ACUE către ANRE.
La finalul anului trecut, ANRE a înființat un grup de lucru pentru soluționarea acestei probleme. Reprezentanții acesteia, împreună cu reprezentanții ANAF și reprezentanții furnizorilor de energie electrică/gaze naturale, au început căutarea pentru a găsii soluții tehnice în contextul includerii informațiilor în formatul XML RO e-Factura.
În urma dezbaterilor, ANRE a elaborat un proiect de modificare a regulamentelor de furnizare pentru facturile la energie electrică şi gaze.
Schița de proiect modifică structura elementelor ce trebuie incluse în factură. Mai exact, această schimbare este menită să colereze cu câmpurile disponibile în sistemul electronic RO e-Factura, structura elementelor ce constituie detaliile de facturare, şi care se pot include în factură sau în documentele anexate facturii, precum şi prevederile referitoare la modalitatea de transmitere a facturii în cazul clienţilor noncasnici, având în vedere modificările introduse prin sistemul RO e-Factura, notează profit.ro.
Proiectul ANRE cu toate modificările poate fi accesat AICI.