ACS Poli Timişoara se confruntă cu mari probleme financiare. După ce au aflat că nu vor primi sprijinul financiar la care sperau din partea autorităţilor locale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestru pe conturile clubului.
„Se întâmplă lucruri incredibile, ANAF Timiş ne-a luat din conturi toţi banii. Ne-au luat banii pentru salarii. Nu se poate aşa ceva. N-ar fi nicio problemă dacă nu luăm două, trei luni salariul. Chiar n-ar fi. Dar nu se poate ca după ce am plecat la Dinamo cu autocarul, şi ne-am plâns de drum, acum să facem 12 ore pe drum pentru meciul cu Voluntari. Legea asta a sportului nu poate fi aplicată şi la Timişoara? Că doar e lege. Măcar pentru transport să avem resurse, dacă nu putem fi la zi cu salariile”, a declarat antrenorul Ionuţ Popa la ProX.
În mai 2017, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care le permitea primăriilor să aloce activităţilor sportive până a 5% din bugetul anual.
La Timişoara, însă, primarul Nicolae Robu a anunţat că iniţiativa a fost respinsă, din cauza unei note primite din partea Consiliului Concurenţei, care preciza că această redirecţionare de fonduri ar putea fi interpretată drept ajutor de stat.
În actualele condiţii, echipei îi va fi mai greu decât anul trecut să supravieţuiască, în condiţiile în care au fost reeşalonate datoriile către Fisc, iar acum trebuie respectate plăţile.
Autor: Cristi P.