FCSB și Silkeborg se întâlnesc, joi, în UEFA Conference League, Grupa B, etapa a 4-a. Din păcate, Nicolae Dică nu se va putea baza pe un fotbalist important în returul cu formația daneză.
Pentru meciul cu Silkeborg, FCSB va apela la toți fotbaliștii cu greutate, pentru a evita o nouă umilință similară celei din tur, când roș-albaștrii au pierdut, scor 0-5. Florinel Coman acuză problemele medicale și are șanse minime să evolueze pe Arena Națională.
(VEZI AICI: VREA LA FCSB 2! CINE ESTE FOTBALISTUL CARE A RECUNOSCUT CĂ NU MERITĂ SĂ FIE TITULAR ÎN ECHIPA LUI NICOLAE DICĂ)
„La Florinel Coman sunt mici probleme, mi-a spus Dică. Mi-a zis că ar fi bine să nu joace și i-am răspuns ‘cum crezi tu!‘”, a declarat Gigi Becali.
Altfel, latifundiarul din Pipera este optimist că FCSB va obține victoria, joi, cu Silkeborg. Se așteaptă, totodată, la o afluență mare de public.
„Meciul de mâine ce să fie? O să fie al nostru. La meciul de mâine o să intre artileria grea, trebuie să ne răzbunăm, să ne spălăm păcatele în fața fanilor. 12.000, dar până mâine o să fie 30.000. O să fie 30.000„, a mai spus omul de afaceri.
Deși FCSB a adunat un singur punct după trei meciuri, Gigi Becali este optimist că roș-albaștrii vor ajunge în fazele eliminatorii ale competiției.
„Îi batem acum pe ei (n.r. Silkeborg), după Anderlecht, după e gata. Spulberăm și West Ham, avem echipă puternică acum. Joacă și la noi… Noi nu jucăm în Londra, noi jucăm la București. Aici echipa noastră e imbatabilă. Mai trebuie să ne raportăm la faptul că ei sunt calificați, nu mai joacă cu prima echipă. Eu zic că putem să câștigăm meciul ăla„, a mai spus Gigi Becali, la Pro Arena.