Pro TV, schimbare majoră la „Românii au Talent”. Galele live, „tăiate”!

Publicat: 18/04/2019 | 12:05
Pro TV, schimbare majoră la "Românii au Talent"

Pro TV, schimbare majoră la „Românii au Talent”. După ce anul acesta au fost modificări și în juriu, Mihaela Rădulescu fiind înlocuită cu Mihai Petre, iată că au apărut modificări și în transmiterea ediţiilor live.

Principala schimbare este aceea că nu vor mai fi 5 semifinale live, ci doar 2. Marea finală este programată pentru data de 31 mai. Astfel, pe 17 mai, Pro TV va difuza prima gală live, iar pe 24 mai va fi difuzată cea de-a doua. Vor fi 24 de concurenţi în semifinale, câte 12 în fiecare gală.

Pavel Bartoș și Smiley se pregătesc, la rândul lor, pentru galele live

O selecție riguroasă

Din păcate pentru ei, foarte mulţi concurenţi vor avea surpriza neplăcută de a nu se mai regăsi în ediţiile live din acest an al emisiunii „Românii au talent”. Producătorii fac o selecţie riguroasă a tuturor celor care au fost aleşi să meargă mai departe în concurs, primind cel puțin trei de “DA”.

Unii dintre concurenţii străini nu vor mai participa la ediţiile live, în care au rămas doar 24 de candidați la marele premiu. Conform click.ro, surse din apropierea show-ului au aflat că nici micuţa Lady V, care a imitat-o pe Cleopatra Stratan, cântând „Ghiţă”, nu se va mai regăsi printe concurentele care vor intra în ediţiile live.