Pro TV, ce lovitură! Ce se întâmplă cu show-ul Vocea României

Publicat: 24/11/2019 | 12:12
Pro TV, ce lovitură! Ce se întâmplă cu show-ul Vocea României

Show-ul ”Vocea României” atrage din ce în ce mai mulți români în fața televizoarelor, iar audiențele înregistrate confirmă încă o victorie a postului Pro TV. Concurența este acerbă, de fiecare dată, încă Antena 1 și Kanal D trebuie să se mulțumească doar cu pozițiile doi și trei ale clasamentului.

Pe segmentul național, Pro TV a fost lider cu ”Vocea României”. Show-ul muzical a fost urmărit de aproximativ 1,2 milioane de telespectatori din toață țara, pe minut, potrivit informațiilor furnizate de paginademedia.ro.  Pe locul secund s-a clasat Kanal D, care s-a apropiat de 1,1 milioane de privitori în fiecare minut, pe intervalul Vocii.  Antena 1 a completat podiumul, de unde a scos o medie de 900.000 de urmăritori pe interval, în fiecare minut.

Pe segmentul urban, Pro TV a luat, din nou, ”caimacul”, clasându-se pe primul loc. ”Vocea României” a fost urmărită de aproximativ 700.000 de persoane în fiecare minut.

Pe locul doi – la o diferență de aproximativ 200.000 de telespetatori – s-a clasat Kanal D, postul înregistrând aproape 500.000 de urmăritori pe minut. Antena 1 s-a clasat pe locul trei.