Prinţul consort britanic, Philip, a fost implicat într-un accident rutier, dar a scăpat nevătămat, anunţă Palatul Buckingham, citat de BBC News online.
Prinţul Philip, în vârstă 97 de ani, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a fost implicat într-un accident rutier produs în apropierea domeniului regal Sandringham, în Norfolk. Palatul Buckingham a transmis că prinţul Philip, duce de Edinburgh, se alfa la volanul unui Range Rover şi a încercat să intre pe drumul A149, unde s-a lovit cu un alt vehicul.
Potrivit martorilor, maşina prinţului consort s-a răsturnat în urma impactului. Prinţul a fost ajutat să iasă din vehicul şi era conştient dar în stare de şoc. Palatul Buckingham a comunicat că prinţul consort nu a fost rănit.
Autorităţile britanice anchetează circumstanţele producerii accidentului.