Prinţul Paul nu scapă de necazuri: a fost chemat în instanță ca să-și plătească datoria! Pare să fi ajuns la fundul sacului dacă ţinem cont că n-ar mai fi avut bani să achite onorariul avocaţilor care l-au reprezentat într-un dosar celebru. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile litigiului.
Prinţul Paul a fost reţinut în 2015 alături de alţi oameni de afaceri în dosarul ”Ferma Băneasa”, cauză care viza retrocedări ilegale. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu. Anul trecut, prințul a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă. În plus, magistrații au mai confiscat de la acesta suma de 4 milioane de euro.
(CITEȘTE ȘI: SOȚIA CELUI MAI BOGAT ROMÂN CERE CA STATUL SĂ O AJUTE ÎN PROCESUL DE DIVORȚ!)
Problemele nu au luat sfârşit, însă, pentru Prinţul Paul. Pentru că, între timp, firma care i-a oferit consultanţă l-a chemat în instanţă ca să-şi plătească datoriile. A solicitat chiar executarea silită a acestuia. După mai multe termene, judecătorii au ajuns la un verdict, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vi-l prezintă în exclusivitate.
“Admite în parte contestaţia la executare. Stabileşte întinderea creanţei ce rezultă din contractul de asistenţă juridică seria B nr. *******/2016 la suma de 54.000 lei reprezentând onorariu avocaţial şi la suma de 900 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, din care constată achitată suma de 17.650 lei.
Anulează executarea silită şi toate actele de executare silită din dosarul de executare ****/2019 aflat pe rolul executorului judecătoresc Mihai Cristian pentru toate sumele ce exced creanţei de 37.250 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare. Anulează în parte încheierea de încuviinţare a executării silite din 09.08.2019, pronunţată în dosarul *****/***/2019. Respinge în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial, proporţional cu capătul de cerere admis. Ia act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată. În temeiul dispoziţiilor art. 45 lit. f) din OUG 80/2013 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, instanţa dispune restituirea către contestator a sumei de 3.203 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată proporţional cu pretenţiile admise”, au stabilit magistraţii de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
În concluzie, am putea spune că Paul Philippe al României pare să fi ajuns la fundul sacului, din moment ce nu a putut să plătească nici măcar onorariul avocaţilor care l-au reprezentat în faţa instanţei!
(VEZI AICI: DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PROCESUL DINTRE CORNEL GALEȘ ȘI FIII ILENEI CIUCULETE)
Necazurile se ţin, însă, scai de Paul Philippe Al României. Aflat în proces cu jurnalistul britanic Marco Houston, de la publicația Royalty Magazine, prințul a cerut, recent, instanței să anuleze executarea silită împotriva sa, pronunțată de Tribunalul București. La mijloc este vorba de aproape cinci milioane de lire sterline!
Conform deciziei unei instanţe, Prinţul Paul trebuie să-i plătească 1,8 milioane de lire sterline jurnalistului britanic Marco Houston. În acest sens, un executor judecătoresc a venit la locuința din București a lui Paul Philippe pentru a pune sechestru pe bunuri, dar și pe două conturi bancare ale familiei.
Înalta Curte de Justiţie din Marea Britanie i-a dat dreptate jurnalistului de la publicația Royalty Magazin. Este vorba de banii pe care acesta a susținut că i-a împrumutat prinţului Paul şi prinţesei Lia, iar aceștia nu i-au înapoiat. Dar, între timp, suma pe care Paul trebuie s-o plătească a crescut cu 2,9 milioane de lire sterline, considerate cheltuieli de judecată. În total aproape 5 milioane!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)