Presa britanică scrie în termeni laudativi despre Prinţul Nicolae, despre care spune că „a cucerit inimile românilor”, după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.
Publicaţia Metro scrie că „zeci de mii de români, alături de capetele încoronate ale Europei, i-au adus omagii Regelui Mihai, care a fost înmormântat sâmbătă”. Presa remarcă ceremonia funerară impresionantă, care i-a emoţionat până la lacrimi pe cei prezenţi, printre care s-au numărat cele cinci fiice ale Regelui Mihai, dar şi nepotul său Nicolae Medforth-Mills, „căruia i-a fost retras titlul pentru că ar fi avut un copil nerecunoscut” se remarcă într-o analiză DIGI24.
Metro scrie că principele Nicolae a crescut în Marea Britanie până la vârsta de 5 ani şi a absolvit cursurile Universităţii din Londra. „Dacă familia regală încă ar exista, Nicolae ar fi al treilea în linia de succesiune. În România, el este încă foarte apreciat pentru că trăieşte printre oameni şi arată bine. Unii l-au comparat pe el şi pe logodnica lui, Alina-Maria Binder, cu prinţul Harry şi Meghan Markle”.
Daily Mail remarcă faptul că „România este republică, iar monarhia nu mai are nicio putere constituţională, dar românii asociază încă familia regală cu o eleganţă şi demnitate care le lipseşte clasei politice”.
Publicaţia britanică a stat de vorbă cu Marlene Eilers Koenig, istoric american, care a scris în numeroase rânduri despre familia regală a României: „Nicolae a devenit foarte popular. Dar au existat multe semne că ceilalţi membri ai familiei i-au urât popularitatea în rândul românilor”.
Mama principelui Nicolae este cea de-a doua fiică a Regelui Mihai, Principesa Elena a României, care s-a căsătorit cu Robin Medforth-Mills, profesor de geografie la Universitatea Durham. Ea l-a criticat, într-un comunicat dat presei, pe fiul său pentru că a încercat să îşi vadă bunicul aflat pe patul de moarte. Principele Nicolae a fost împiedicat să îl vadă pe Regele Mihai de mai multe ori, dar familia regală a decis să îi permită să participe la funeralii unde, scrie presa britanică, „toţi ochii au fost aţintiţi asupra lui”.