Astăzi, 23 aprilie, mezinul lui Kate Middleton împlinește vârsta de 6 ani, un motiv de bucurie pentru Prințesa de Wales, care este cunsocută ca fiind o mamă extrem de devotată.
Deși fanii așteaptă o nouă fotografie a prințului Louis pentru a marca a șasea aniversare a acestuia, cel mai probabil Kate Middelton va fi discretă și de această dată.
În fiecare an, de când s-a născut, pe 23 aprilie 2018, Palatul Kensington a publicat o nouă poză cu mezinul de Wales, făcută chiar de mama lui , dar anul acesta este posibil să se facă o excepție. Decizia de a nu împărtăși o nouă fotografie poate fi influențată de zvonurile care au apărut după ultima dată când Prinții de Wales au publicat o fotografie de familie.
Kate, în vârstă de 42 de ani, a dezvăluit anterior că sărbătorește ziua de naștere a copiilor exact la miezul nopții, rămânând trează până târziu pentru a le pregăti un tort, scrie The Independent: ,,Îmi place să fac tortul. A devenit o tradiție să stau trează până la miezul nopții, cu cantități ridicole de mix de tort și glazură, și fac mult prea mult”, a spus mama celor trei copii în 2019, în timp ce apărea alături de Prințul William în emisiunea BBC „A Berry Royal Christmas” cu Mary Berry.
Louis a fost văzut ultima dată în public în ziua de Crăciun, când familia regală și-a făcut tradiționala apariție festivă pe domeniul regelui Sandringham pentru a merge la biserică.El a fost fotografiat ținându-se de mână cu Mia, fiica cea mare a lui Zara și Mike Tindall, pe de o parte, și apucând degetele tatălui său cu cealaltă mână.
Pe 10 martie, o nouă imagine cu Kate și cei trei copii ai săi, Prințul George, de 10 ani, Prințesa Charlotte, de 8 și Louis, de 6, a fost publicată pe Instagram de Palatul Kensington pentru a sărbători Ziua Mamei. Cu toate acestea, la câteva ore după ce fotografia a fost distribuită a izbucnit un scandal. Kate Middleton a fost acuzată că își editează fotografiile.
Prințesa de Wales a recunoscut ulterior că a editat imaginea și și-a cerut scuze „pentru orice confuzie”. Ea a făcut următoarea declarație publică: „Ca mulți alți fotografi amatori, experimentez ocazional editarea”.
Astfel, comentatorul regal Richard Fitzwilliams, citat de presa britanică, consideră că absența unei imagini de ziua de naștere a Prințului Louis este rezultatul scandalului foto de Ziua Mamei și dorinței prințesei de a primi „timp, spațiu și intimitate” pentru a urma tratamentul de chimioterapie preventivă impus după diagnosticul de cancer.
Anul trecut, în imaginile postate de ziua lui, Prințul Louis apare împins într-un roabă de către Prințesa de Wales, în curtea casei lor din Windsor, Adelaide Cottage. Aceste imagini au marcat o excepție de la tradiție, deoarece au fost realizate de fotograful Millie Pilkington și nu de Kate.
Citește și: ÎNCĂ O LOVITURĂ PENTRU KATE MIDDLETON! ESTE VORBA DESPRE PĂRINŢII EI. AU ÎNCERCAT SĂ-I ASCUNDĂ ASTA, DAR…
FOTO: Facebook