Viitoarea carte a Prințului Harry a creat deja o mulțime de controverse, iar dezvăluirile pe care fiul cel mic al Regelui Charles nu continuă să se oprească. Au ieșit la iveală noi detalii despre copilăria și adolescența fostului Duce de Sussex, care vorbește despre consumul de substanțe interzise.
În câteva zile urmează să iasă pe piață „Spare”, cartea de memorii a Prințului Harry, iar fanii acestuia sunt deja în delir. O mulțime de persoane și-au rezervat deja manuscrisul în care sunt povestite o mulțime de întâmplări din viața bărbatului. Totuși, cea mai șocantă declarație pare să fie cea legată de consumul de cocaină.
Fostul Duce de Sussex a rupt tăcerea și a vorbit despre consumul de cocaină în perioada în care nu împlinise încă 18 ani. Se pare că acesta ar fi intrat într-un grup de persoane care nu erau deloc străine de această practică și a încercat și el o astfel de senzație, în speranța că va mai uita de probleme.
În cartea care ar urma să se publice pe data de 10 ianuarie 2023, Harry povestește că, în timpul unui weekend de vânătoare, un amic de-al său i-ar fi oferit o doză de cocaină. Curios din fire, acesta a acceptat, urmând ca mai apoi să consume cu regularitate. Din păcate, această substanță nu l-a făcut să devină mai fericit, așa cum spera, ci pur și simplu i-ar fi creat o stare diferită.
„Bineînțeles că luam cocaină pe vremea aceea. La cineva acasă, într-un weekend de vânătoare, mi s-a oferit o linie, iar de atunci am început să consum. Nu a fost foarte distractiv și nu m-a făcut să mă simt deosebit de fericit așa cum părea să se întâmple altora, dar m-a făcut să mă simt diferit și acesta a fost obiectivul meu principal. Să simt. Să fiu diferit”, a scris Harry în cartea sa, potrivit DailyStar.