Prințul Dimitrie Sturdza este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 25 iunie, începând cu ora 19.00. Viața aristocratului Sturdza este pusă sub lupă, iar detalii neștiute sunt scoase la iveală!
La vârsta de 83 de ani, Dimitrie Sturdza este om de afaceri, dar și fost jucător de tenis, descendent dintr-o dinastie nobilă, cu titlul de prinț.
Ca jucător de tenis, prințul Sturdza a câștigat de aproximativ 30 de ori campionatul Elveției și a evoluat în circuitul internațional, alături de Ilie Năstase și Ion Țiriac. Dimitrie Sturdza este și unul din marii filantropi din România, alocând anual în medie 500.000 de euro pentru burse școlare.
(NU RATA: Prințul Dimitrie Sturdza este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)
Traiul prințului Dimitrie Sturdza nu a fost întotdeauna unul ușor. Începuturile sale sunt autodescrise drept modeste, așa că prințul s-a văzut nevoit să facă sacrificii pentru a-și îndeplini dorințele.
„Sărăcia e relativă. Locuiam într-o familie, într-o vilă foarte frumoasă, dar foarte mulți bani de buzunar nu aveam. Atunci am găsit un job, într-o benzinărie. Puneam benzină în mașini care veneau și aveau nevoie și le spălam geamul!
Voiam să îmi cumpăr și eu o mașină si atunci aveam o tehnică: țineam capacul de la rezervor în mână… și îmi dădeau un franc, doi franci, puneam capacul înapoi și așa am câștigat în 3 luni de zile cam vreo 6.000 de franci elvețieni!„, povestește Dimitrie Sturdza, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, pe Youtube.
În cadrul aceluiași podcast, prințul Dimitrie Sturdza dezvăluie cum a reușit să își achiziționeze o mașină cu primii bani făcuți din tenis.
„Era un băiat japonez tot în pensiunea aia unde eram, care pleca înapoi în Japonia și cumpărase o mașină sport, un MG de două locuri, roșu cu scaune negre și eu îl voiam absolut… costa mult mai mult decât ăia 6.000, dar am vorbit atât cu el… numai ca să scape de mine mi-a dat-o pentru 6.000.
Am ținut-o câțiva ani, pe urmă, când am început să joc tenis, am început să câștig niște bani cu tenisul și am cumpărat un Alfa Romeo!”, încheie prințul Dimitrie Sturdza.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.