Prințul Charles o va conduce pe Meghan Markle la altar! Tatăl actriței lipsește de la nuntă

Publicat: 18/05/2018 | 15:30

Prințul Charles este cel care o va conduce pe Meghan Markle la altar, sâmbătă (19 mai), la nunta cu prințul Harry. Anunțul a fost făcut de Palatul Kensington. Se pare că actrița americană i-a cerut acest favor, iar tatăl lui Harry a fost onorat să accepte. Este binecunoscut că tatăl lui Meghan Markle va lipsi de la marele eveniment, întrucât bărbatul va fi operat pe inimă.

Citește și: Nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. Totul despre nunta regală și LIVE VIDEO

„Domnișoara Meghan Markle l-a rugat pe Prințul Charles să o acompanieze până la altar la Capela St. Geroge, în ziua nunții ei. Prințul de Wales este încântat să o primească pe Domnișoara Markle în Familia Regală în acest mod”, a transmis Palatul Kensington.

Tatăl lui Meghan Markle a suferit un atac de cord

În urmă cu câteva zile, Thomas Markle a suferit un atac de cord, iar acum urmează să fie operat pe inimă. Se pare că atacul de cord ar fi survenit din cauza supărării cauzate de fiul său care i-a trimis o scrisoare viitorului soț al lui Meghan. Din această cauză Thomas Markle nu va participa la nunta fiicei sale cu Prințul Harry. Există zvonuri că Meghan Markle nu ar fi în cele mai bune relații cu familia ei. Cu toate acestea, apropiații actriței susține că aceasta a fost devastată când a aflat de tatăl ei.

Ea nu își dorește asta, ca el să nu vină la nuntă. Vrea din tot sufletul ca tatăl ei să fie acolo. Ea și Prințul Harry îi imploră pe oameni să îi dea puțin spațiu tatălui ei și să îl lase în pace. Au tot spus asta săptămâni întregi. Tatăl ei probabil se simte pus sub o presiune imensă. El spune că nu vrea ca nimeni să aibă grijă de el, este un om mândru. Iar Harry și Meghan fac tot ce le stă în putință pentru a-l ajuta, a declarat prietena cuplului pentru Daily Mail.

 

Angie Voicu