Prințișorul BGS, mare șucăr la manele! Avem toată povestea! A chemat clanurile interlope pentru a-i pedepsi pe “fratele” unui faimos vlogger și pe un milionar!

Publicat: 03/10/2022 | 23:40

Joi seara, parcul Herăstrău. La Fattoria, noua locație, undeva în inima fostului BTT, diagonală cu Isoletta. Apare neînfricatul inspector ANPC Răzvan Banu, care, în doi timpi și trei mișcări, închide locația, restaurantul neavând autorizații, multe probleme. Lucru care s-a dovedit neimportant, pentru că patronul n-a avut nicio ”greață”, nu a închis localul. Proprietar e Tudorel Economu, machidon de la Constanța, mutat în București. Gata introducerea, CANCAN.RO ”dezleagă” povestea zbuciumată, în exclusivitate.

Înăuntru, o gașcă de copii de bani gata, puși pe distracție, pe șpriț, pe “Tanti Vasilica”. Tot ce trebuie, ce mai! Printr-o sumedenie de gagici, mai “forță” era Andrei Oprea, supranumit Prințișorul BGS, fiul patronului celebrei firme de paza și protecție.

”Fratele” vloggerului și milionarul, apariție care a tulburat apele

Cunoscut ca un mic Casanova (Vezi AICI cum a schimbat femeile ca pe șosete), “Prințișorul” trăiește acum o poveste de dragoste cu Elena, fiica patronului restaurantului în care se găseau. Cu ei mai erau Iana Budeanu, fiica unui bogătaș, mare amatoare de senzații tari și distracții speciale, și Alex Savin, fiul primarului din Bușteni.

Puștii ascultau manele, erau “bine de tot” pe sistem din toate punctele de vedere, gagicile dansau bombate. La un moment dat, intră în restaurant bodyguardul și “fratele” unul faimos vlogger, care escorta un milionar din construcții, amator de manele. Pare că milionarul avusese, în trecut, de a face cu una dintre fetele de la masa lui Andrei Oprea, însă nimic mai mult.

(CITEȘTE ȘI: TELENOVELĂ ÎNTRE PREZENTATOAREA DE LA ANTENĂ ŞI MOŞTENITORUL BGS. S-AU REÎMPĂCAT DUPĂ CE EL A ”TRADUS-O” CU O FEMEIE MĂRITATĂ!)

Andrei Oprea, supranumit Prințișorul BGS, pare pașnic la o primă vedere, dar ”explodează” când nu te aștepți

Cum au intrat tipii, ”Prințișorul” a prins chip de nebunie și – simțindu-se, probabil, și un fel de boss local, fiind cu fata patronului – le-a transmis să plece. Nou veniții n-au înțeles ce se întâmplă, de ce, în ce calitate le cere asta ”Prințișorul”… Și au ieșit niște mici discuții.

”Prințișorul”, în acțiune: a chemat șeful de clan și pe agenții BGS

Andrei a luat telefonul și a început să țipe, să gesticuleze tare nervos și l-a chemat pe Roșu (autorul scandalului de la mall din Militari, demult, gardă de corp al tatălui său), mulți bodyguarzi de la BGS și, totodată, pe liderul unui clan țigănesc aparent temut, ai cărui membri comit infracțiuni cu violență, așa că oamenii o ”ard” mai mult prin pușcărie, decât în libertate.

Iubita „Prințișorului” BGS a asistat și ea la conflict

Cum naiba un puști de bani gata să cheme și bodyguarzii lui tati, dar și pe liderul unui clan tigănesc, deși nu s-a întâmplat chiar nimic în local? Nu știm, nu înțelegem.

(NU RATA: CU CINE A PRINS-O ”TERMOPANE” LA WC PE ”PRINȚESICA TURBO”! MORI, MĂ, CU ĂȘTIA! A IERTAT-O DUPĂ AVENTURA CU FIUL MILIONARULUI, DAR TELENOVELA CONTINUĂ!)

Cert este că, la foarte puțin timp, a ieșit acolo un circ în toată regula. Milionarul și bodyguardul plecaseră, că și-au dat seama de potențialul ”explozibil”, dar lucrurile nu s-au finalizat aici.

Amenințări cu moartea și plângeri penale

Milionarul și ”fratele” vloggerului au fost sunați de “Prințișorul” nervos, dar și de liderul clanului, fiind amenințați cu moartea, înjurați, bălăcăriți. Bun, într-adevăr, băutura + “Tanti Vasilica” + copiii teribiliști de bani gata = probleme majore. Așa este, însă, se pare că deja s-au înregistrat niște plângeri penale pentru amenințare. Și va ieși prost. Doar că…

Evident, se va rezolva și de data asta, căci se știe că BGS are pe statul de plată politiști din vârful MAI, dar și procurori, chestiune extrem de cunoscută, vezi toate scandalurile în care firma a fost implicată și nu s-a luat nicio măsură. Niciodată. E de notorietate că “Prințișorul” e scăpat de sub orice control, ceea ce va aduce doar belele, dar și povești spumoase pentru noi.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.