”Prințesa ochelarilor”, cerută de nevastă în hotelul tatălui ”Prințesicii Turbo”. Cu toate că a făcut o scamatorie de zeci de mii €, ”Droopy” și-a luat ”mat”!

Publicat: 13/05/2022 | 23:14

Gata! Se pune de nuntă mare în high-life-ul românesc! Așa cum se mai întâmplă la un asemenea nivel există însă și victime colaterale… pe plan sentimental. Irina Cristescu – “Prințesa ochelarilor”, moștenitoarea imperiului Opticris, a acceptat cererea în căsătorie a blajinului dezvoltator imobiliar Mănăilă. Totul s-a petrecut zilele trecute, iar “victima” e nimeni altul decât agitatul ”Droopy”! CANCAN.RO are, așa cum v-a învățat, absolut toate detaliile: Camere pline de trandafiri, papuci dați în mod repetat afaceristului cu porecla de personaj canin din desene animate și tot așa …. Toate detaliile le găsiți în rândurile de mai jos.

Irina Cristescu nu are viață ușoară. Este moștenitoarea imperiului Opticris. Plus că trebuie zilnic să se trezească, să se machieze, să se coafeze, să-si aleagă culoarea Hermes-ului în ton cu mătăsurile fine. Plus multe alte greutăți.

Până să primească tronul, ”Prințesa ochelarilor” are însă acum alte treburi … de suflet. Frumoasă și fină din cale afară, milionară și ușor aristocrată, Irina s-a tot împărțit în ultima perioadă între blajinul investitor Mănăilă și bietul afacerist ”Droopy”. Dar să revenim la cea mai nouă poveste din viața celei mai bogate prințese a Capitalei!

„Prințesa ochelarilor” și alesul ei, blajinul investitor Mănăilă (Foto: Instagram)

Se face că, după multe schimbări de direcție, pisica aristocrată l-ar fi ales totuși pe blajinul Mănăilă, iar ”Droopy” și-a luat din nou șah. De data asta, spun apropiații, e șah mat! Dar suntem curioși să vedem cât o ține alegerea pe Irinuca. Buuuun!

“Prințesa ochelarilor” și Mănăilă au petrecut mai multe săptămâni în Maldive, iar blajinul a prins acolo puteri nebănuite, susțin sursele CANCAN.RO. Probabil și-a tras energia de la soare.

(VEZI AICI: PICTORIȚA MILIONARĂ SE MIȘCĂ ÎN FORȚĂ: L-A REPĂRĂSIT PE FOSTUL ȘI A FOST DUSĂ DIRECT ÎN MALDIVE PE LUX. BLAJINUL MĂNĂILĂ, ȘAH LA PRINȚESA OCHELARILOR! DROOPY E SPART)

Așa că a ticluit un plan complex, prin care să-l nimicească definitiv pe rivalul din desene, Droopy – cererea în căsătorie a Irinei.

După escapada din Maldive, Mănăilă și Irina au revenit la București, iar pe drum se pare că diabolicul plan i-a încolțit tot mai mult în minte lui Mănăilă. Care, uite, pare foarte decis. Adevărul este că dacă ai aristocrata în mână, să fii fraier să nu acționezi. Așa că nu au stat mult în București, că blajinul a propus o nouă plecare în doi. De data asta în Veneția, unde doar George Clooney și-a mai plănuit pașii de însurătoare.

Nu-i deloc fraier blajinul, știe el ce știe, a acționat ca la carte! Acolo s-a pus problema căsătoriei, însă socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, vorba românului de rând, așa că Mănăilă nu prea a fost pregătit cum trebuie (inel etc). Chiar și așa, prințesa a trecut cu vederea derapajul și i-a dat totuși notă de trecere blajinului.

Familia lui e cam fiartă! Nu se mai poate cu socrii ăștia …

Zis și făcut, diabolicul a rezolvat-o pe aleasa inimii sale. S-a întors fericit nevoie mare, cu pieptul înainte cocoșește, dar s-a desumflat când și-a anunțat familia! Se pare că familia lui e fiartă – susțin sursele noastre – și nu vrea să audă absolut deloc de Cristeasca. Susțin sursele D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO) că ai lui o consideră, să zicem, nepotrivită pentru că a a avut o viață zbuciumată și nu prea s-a dovedit serioasă. Părerea lor, a noastră nu e așa. Ori suntem aristocrați, ori nu mai suntem.

Mai mult, are și un nivel de spending și pretenții mult prea mare. Acuma… să ne fie cu iertare, dar, ce-i drept, „Prințesa ochelarilor” joacă tare și sus, are pretenții, nu glumă, ajutată fiind și de faptul că vine dintr-o familie cu bani. Mulți. La care a avut acces.

Pentru că familia ei regească însă nu l-a vrut deloc pe ”Droopy” i-au zis ”OK” lui Mănăilă, care e totuși net superior din punctul de vedere al domniilor lor. Un OK care parcă nu-i din toată inima. Cum e și viața asta, băi frate! Să ai bani și tot ce vrei, dar totuși să fii obligat gen să alegi răul cel mai mic…

Pe de altă parte, în România ne-am obișnuit cu asta. 😂😂😂. Pe bune!

A închiriat trei camere de hotel pentru ea și …..

După problemele logistice de la Veneția și 5-ul de trecere, cuplul a revenit la București, iar, acum câteva zile, ne spun cele mai bune surse din România, Mănăilă a închiriat trei camere la hotelul tatălui ”Prințesicii Turbo” – altă poveste de Oscar dezvăluită EXCLUSIV de CANCAN.RO – ai AICI absolut toate detaliile. Acolo a umplut camerele de flori și le-a decorat frumos, cât să meargă la mărire de notă după 5-ul la limită din Veneția. Printre flori și catifea, blajinul Mănăilă a cerut-o cum trebuie pe ”Prințesa ochelarilor”.

Nici el nici ea n-au pus pe Instagram pentru că, momentan, părinții nu sunt armonizați ca lumea și nu știu nici ei exact cum să reușească această omogenizare extrem de necesară în vederea relaționării fructuoase pe viitor.

(CITEȘTE ȘI: “PRINȚESA OCHELARILOR” L-A AJUTAT PE FOSTUL SOȚ MILIONAR SĂ FACĂ ȘI MAI MULTĂ AVERE DIN ARTĂ. IRINA CRISTESCU: “DACĂ VREI SĂ FII CU MINE, ÎNVEȚI SĂ PICTEZI!”)

Ce crezi? ”Droopy” nu renunță! Să vezi Droopy ce a ticluit …

În tot timpul asta, ”Droopy” a prins chip de nebunie și e fiert, fiert că a pierdut teren la Irina. Și că gata, finala s-a semi-jucat. Vrea cu tot dinadinsul să o recâștige, așa că s-a gândit la o scamatorie. Ai dracu’, toți numai diabolici în lumea asta de bogați!

Vrea să facă ceva relevant în oraș, să se vorbească de el. Așa că a dat o petrecere mare, unde vrea să cheme numai ”șmekeri”. Ca să se legitimeze și el ca piesă grea, să arate ce anturaj de valoare are. Cine e el dpdv orășenesc. Pentru asta, a închiriat o vilă în apropierea „Prințesei ochelarilor” (susțin sursele noastre că la doar câteva case distanță) și vineri 13 mai seara, începe petrecerea.

Irina Cristescu, “Prințesa ochelarilor”, în perioada când forma un cuplu cu „Droopy”

(NU RATA: DESPĂRȚIRE-BOMBĂ ÎN LUMEA BUNĂ A CAPITALEI! ”PRINȚESA” OCHELARILOR ȘI-A PUS IUBITUL MILIONAR PE FĂRAȘ! ”A PLÂNS CA UN BEBELUȘ…”)

Cică vin formații de pe afară și lume bună. Se zice că ”Droopy” a cheltuit niște multe zeci de mii de euro – chiar o centa – ca să facă party-ul legendar. Toată tărășenia asta ca să-i arate Irinei ce ”șmeker” e el și ce pierde ea. Ce nu înțelege Droopy e că are o triplă problemă: 1. Nu-l vrea ea 2. Nu-l vor nici ai ei 3. Ea e cu altul, care are două avantaje: ea pare că-l vrea și îl vor și ai ei! Ecuație de doi luată câte trei, gen.

Vă dați seama că dacă vreți să aflați continuarea acestui triunghi amoros, trebuie să rămâneți pe cel mai citit site din România – CANCAN.RO. Reporterii noștri speciali documentează chirurgical acest caz, iar, în momentul oricărei schimbări, știți unde găsiți cele mai siropoase povești din București!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.