Prinţesa Margareta şi Radu Duda, acuzaţi că-l ţin ostatic pe Regele Mihai: „Este lipsă de umanism!”

De: Cancan
Publicat: 13/11/2017 | 13:01

Scandalul dintre Nicolae, nepotul renegat de Regele Mihai, şi Casa Regală, reprezentată de Principesa Margareta, e departe de a se fi sfârşit.

„A nu da voie nepotului să-şi vadă bunicul pe patul de moarte este lipsă de umanism. Aş spune chiar că ne apropiem de o zonă a cinismului. În spatele ieşirii din succesiune şi a faptului că nu a fost primit, eu cred că se află două persoane importante din familia regală, nu le nominalizez, le va nominaliza la un moment dat Nicolae“, a declarat Radu Enache, avocatul fostului principe, într-un interviu pentru Digi 24,



„Lipseşte un buletin medical“ Şi Asociaţia “Amicii Regelui Mihai”, una dintre cele mai importante organizaţii pentru sprijinirea monarhiei din România, a solicitat câteva explicaţii Casei Regale, în contextul în care Principele Nicolae nu a fost lăsat să-şi vadă bunicul, potrivit adevarul.ro. 

„În astfel de momente grave considerăm că întreaga Familie Regală ar fi trebuit să fie alături de tatăl şi bunicul acesteia. Ciudat este faptul că doar doi membri ai familiei sunt alături de Majestatea Sa Regele“, se arată în comunicatul Asociaţiei.